”Mergând spre Înviere” – masă rotundă la Facultatea de Litere, USM

557

De opt ani în Săptămâna Patimilor se desfășoară o masă rotundă la Facultatea de Litere, USM. Genericul este ”Mergând spre Înviere”, iar tema din acest an a fost ”Cartea bisericească – pilon al spiritualității creștine”.

Evenimentul a fost moderat de către dna Irina Condea, prof. univ. dr. hab. Drept invitați au fost: pr. Octavian Moșin, conf. univ. dr., Igor Cereteu, conf. unuiv. dr, și Ecaterina Brăguță, doctorandă, care au vorbit celor prezenți despre importanța cărții religioase și despre mesajul pe care îl transmite de secole.

Grupul coral ”Gnosis”, condus de către Serghei Crudu, a interpretat câteva cântări de suflet, iar din Biblioteca de carte de religioasă a universității au fost expuse cele mai vechi cărți bisericești.

Masa rotundă a încheiat cu discuții de la suflet la suflet legate de Patimile și Învierea Mântuitorului.


Articole postate de același autor
195

Dumnezeu pune în traistă, dar e nevoie să o ținem și noi deschisă…

Oamenii se schimbă, clipă de clipă.  Așteptările de la ceilalți sunt cele ce ne istovesc liniștea. Bine ar fi să înţelegem că sunt oameni care nu vor să ofere. Nici gând, nici cuvânt, nici emoţie. Ești liber, doar că nu îți dai voie. Încă te mai gândești că e un șiret desfăcut și dorești să-l […]