Mărește, suflete al meu, pe Domnul…

329

Minunată, preaînțeleaptă este cântarea proorocească a Maicii lui Dumnezeu: „Mărește, suflete al meu, pe Domnul... că a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 46-48). Mai întâi de toate, ea laudă pe Dumnezeu pentru că i-a dat smerenie și a căutat spre această smerenie. Preasfânta Fecioară, prin smerenia ei adâncă, a îndreptat alunecarea spre trufie și spre dorința de a fi asemenea lui Dumnezeu a Evei. Fiul Ei și Dumnezeu „S-a smerit, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce... S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, întru asemănarea oamenilor făcându-se” (Filipeni 2, 7-8). Tot pentru smerenie a înălțat-o pe Fecioara Maria, făcând-o Maică a Sa – i-a făcut ei mărire neînchipuit de mare.

Sfântul  Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare,Editura Sophia, București, 2009, p. 118


Articole postate de același autor
274

Indiferent câte păcate ar face cineva, ele se duc şi dispar în marea bunătate a lui Dumnezeu

Când noi pătimim cu răbdare suferinţele, de îndată binecuvântările viitoare sunt confirmate. Când noi ne lipsim de bucuria acestei lumi, atunci fără nici o îndoială că noi adunăm bucuria lui Dumnezeu în sufletele noastre nemuritoare. Este imposibil să nu ne bucurăm de o răsplată veşnică pentru bunurile de care ne-am lipsit aici! Să ne lipsim […]