Sfaturi celor căsătorite cu necredincioşi

Maica Siluana Vlad – rugăciunea de seară în patru paşi

781

1. „Doamne, iţi mulţumesc şi te binecuvântez pentru că astăzi…

şi fiecare spune ce motive are să-i mulţumească şi să-L binecuvânteze pe Dumnezeu pentru ziua respectivă.

2. „Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe…”

şi punem pe cei pe care avem a-i ierta pentru ziua respectivă, care ne-au greşit nouă în ziua respectivă, mai mult sau mai puţin. Noi credem că nu este important, dar orice privire sau orice strâmbătură poate să ne rănească şi este bine să iertăm.

Și, de-abia după aceea, pentru că aşa ne învaţă Dumnezeu în rugăciunea „Tatăl nostru”, zicem:

3. „Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…”,

4. şi apoi, la ultimul punct: „Doamne ajută-mă, că mâine…”,

şi spunem ce dorinţe avem noi pentru mâine.


Articole Asemănătoare
272

Ce să fac când Dumnezeu „nu este prezent” atunci când mă rog?

Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire și o relație; este vorba de o relație tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu Se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenței Sale face parte din această […]

Articole postate de același autor
4015

Preţuim aproapele doar când pleacă

Astă noapte a plecat la Domnul bunelul de pe mamă, Vasile. Împlinise 85 de ani. Toată viaţa a muncit în calitate de fierar. Om voinic, aşa era numit de toată lumea. Mereu mă întreba: „Când vii dragul tătucăi să îmi dai o mână de ajutor?”. De fiecare dată îi promiteam că la vară, la toamnă… […]