Mai multe parohii și instituții sociale ale Mitropoliei oferă ajutor cetățenilor ucraineni, refugiați în țara noastră

933

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Mitropolia Moldovei caută în continuare să fie alături de cetățenii ucraineni, greu încercați, care se refugiază în țara noastră, prin organizarea a mai multe acțiuni de sprijinire a celor aflați în nevoie.

În acest sens se oferă zilnic spații de cazare, masă caldă, transport și asistență religioasă și materială pentru sute de refugiați.

În pregătirea pachetelor și a celor strict necesare se implică credincioși din mai multe parohii, mănăstirile, voluntarii, precum și alți binefăcători și donatori ai Bisericii.

De asemenea, clericii și voluntarii Bisericii împart zilnic mâncare caldă refugiaților la punctele de trecere ale frontierei, oferind totodată îndrumare în ceea ce înseamnă identificarea locurilor de cazare și transport.

În ziua de luni au fost oferite peste 1000 de porții de mâncare și băutură caldă, fructe, și alte produse de strictă necesitate pentru refugiații ucraineni, care au fost pregătite de către voluntarii Casei de Milostenie a Mitropoliei Moldovei și enoriașii bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din mun. Chișinău.

În continuare, tinerii voluntari ai Mitropoliei colectează la Centrul Social-Misionar de la Catedrala „Înălțarea Domnului – Sf. Vineri” din Chișinău (str. Grigore Ureche 58), lucruri de primă necesitate, care sunt distribuite familiilor de refugiați cazate în mai multe puncte din Capitală și din țară.

Cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare, sunt îndemnați să doneze prosoape, perne, plapume, haine pentru femei, bărbați și copii, produse alimentare ușor de păstrat (covrigi, biscuiți, ceai, conserve, ș. a.), produse de igienă (în special scutece pentru copii), cărți, caiete cu activități pentru copii și elevi, creioane, carioci și alte lucruri necesare.

De asemenea, instituțiile și familiile care au locuri de cazare disponibile pentru refugiați ne pot contacta la numărul de telefon: +373 67 223 981 (Serghei Crudu).

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1491

Pe Dumnezeu Îl întâlnim mai întâi înăuntrul nostru

Evanghelia ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este, în primul rând, înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăţia lui Dumnezeu în noi, dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, chiar în adâncul fiinţei noastre, atunci şansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici. Când Gagarin s-a întors din spaţiu şi a […]