Lucruri pe care trebuie să le păzești cu sfințenie

15238

Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la Dumnezeu direct, fără nici o mijlocire.

Căci aşa cum vrăjile şi farmecele au cea mai mare putere în timpul nopţii, tot aşa şi rugăciunea are o putere foarte mare şi este o jertfă bine plăcută înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că faci o osteneală foarte mare să te trezești în miez de noapte. Noaptea, mintea este limpede și detașată de orice grijă lumească din timpul zilei, iar rugăciunea ta va fi curată și rostită cu atenție și înflăcărare. Roagă-te pentru iertarea păcatelor, roagă-te pentru întreaga lume, fă metanii cât poți, plângi, căci diavolii sunt îngroziți de oamenii care-și plâng păcatele și pun hotărâre temeinică de a nu mai păcătui. Metaniile sunt ca o sabie care taie și scot păcatele, lacrimile le spală, iar rugăciunea umple de virtuți.

Ferește-te să lucrezi Duminica, pentru că banii câștigați în aceste zile sfinte de sărbătoare, ți se vor fura pentru că și tu ai furat întâi Ziua Domnului. Sau îi vei pierde singur, sau îi vei da pe medicamente și pe la doctori.

Ferește-te să judeci pe cel ce l-ai văzut greșind, căci vei ajunge să cazi exact în aceleași păcate. Nu iubi somnul, desfătarea, mândria, îmbuibarea cu mâncăruri și băuturi, căci acestea sunt cauzele care pornesc în tine războiul curviei.

Cât ești în viață, fă-ți cu mâna ta ce ar trebui să-ți dea alții de pomană după ce vei muri, căci la moarte s-ar putea să n-ai parte nici măcar de o groapă, cu atât mai puțin de pomeni, milostenii.

Dacă vei ajunge vremurile grele și ți se va lua pâinea de pe masă, să nu faci revoltă, căci nu se cade să ieși în stradă pentru stomac.

Încearcă să faci cel puțin o bucurie pe zi unei persoane, fie că-i dai de pomană haine, mâncare sau bani, fie că-i spui o vorbă bună, un cuvânt de încurajare și mângâiere, pentru că foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să bucuri un suflet.

Silește-te să faci fapte mari, dar ia aminte că Dumnezeu se uită la intenția cu care faci, nu la mărimea faptei.

Să nu treacă ziua și să fii certat cu cineva, căci nicio rugăciune nu-ți va mai fi primită până nu te împaci și-ți ceri iertare acelora cărora le-ai greșit sau ți-au greșit.

Nu lega prietenii cu oamenii vicioși, căci vei ajunge să înoți în aceeași mocirlă în care înoată și ei. Ferește-te de prietenia cu lumea necredincioasă, care este vrăjmășie cu Dumnezeu.

Diavolul nu-ți cunoaște gândul, însă te ispitește acolo unde știe că ai slăbiciune. El pune în undiță exact râma cu care știe că te ademenește. De exemplu, nu te ispitește cu patima beției, dacă știe că nu-ți place băutura și că nu te poate doborî, ci cu patima de care știe că ești tu stăpânit.

Fii model în lume, astfel încât oamenii să aibă ce învăța de la tine și să te pomenească în rugăciunile lor. Cu tine, Dumnezeu poate judeca lumea. La Judecată, când Dumnezeu îi va întreba pe ceilalți care au trăit lângă tine, de ce nu au făcut și ei fapte bune, de ce nu au mers la Biserică, nu s-au spovedit, împărtășit, te va pune pe tine ca martor și le va spune acelora: „Dar el cum a putut, el cum a știut?” Alminteri, și alții pot fi de mărturie pentru tine la Judecata de Apoi.

din învățăturile și îndemnurile părintelui Visarion Iugulescu

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com


Articole Asemănătoare
3751

Toate problemele trebuie rezolvate în interiorul familiei, nu în afara ei

Se întâmplă uneori ca unul dintre soţi să râdă de celălalt, de faţă cu alte persoane. Trebuie să îi schimbăm, cu orice preţ, stilul acesta de comunicare? Sigur că da. Aceasta este o obişnuinţă proastă de care este greu să scapi, dacă ai deprins-o. Dacă acest fel de comunicare ironică se produce între soţi, atunci […]

Articole postate de același autor
2518

Adunare cu blagocinii Episcopiei de Edineț și Briceni

Duminică, 22 ianuarie 2017, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a convocat la Reședința Arhierească din orașul Edineț prima adunare cu secretarul eparhial și blagocinii din anul 2017. Principalul subiect de pe ordinea de zi a fost reorganizarea administrativă a Eparhiei în vederea eficientizării și dinamizării activității pastoral-misionare. Astfel, cele patru blagocnii existente […]