Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din câştigul său săracilor. O rugase pe soţia sa să împartă banii pe la familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat, soţia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele ei mai mare, care avea de plătit rate la bancă pentru noua sa maşină. Şi, pe ascuns, a început să îi dea bani în fiecare lună. Dar, din acel moment, fratele ei a început să sărăcească. La serviciu l-au mutat într-un post secundar şi i-au micşorat salariul. Când s-a dus să se spovedească, femeia i-a spus părintelui că luase din banii pe care trebuia să îi dea la săraci pentru a-şi ajuta fratele:
– Dar, cu cât iau mai mult, cu atât fratelui meu îi este mai greu.
Părintele i-a spus:
– Nu faci bine ce faci. Nu îţi dai seama că, luând de la săraci, furi de la Hristos? Să faci altfel. Să îl rogi de-acum să te ajute el cu bani, în fiecare lună. Până acoperi paguba pe care le-ai făcut-o săracilor.
Femeia a făcut aşa. La început, fratele ei nu s-a învoit să îi dea bani. Dar, la insistenţele ei, a acceptat. Imediat după aceea a fost numit din nou în postul pe care îl avusese iniţial. După ce i-a dat surorii sale suma cuvenită, ea l-a întrebat:
– Mai ai nevoie să te ajut cu bani?
– Nu, şi chiar dacă aş avea, nu mai iau din banii pentru săraci. Cum am luat, toate necazurile s-au abătut asupra mea. De acum voi contribui şi eu la banii pe care îi daţi voi celor necăjiţi. Căci de când am început să dau la săraci, mult mai bine mi-a fost.
Sursa Vasile Danion – Patericul mirenilor. Pilde pentru secolul XXI
