Actualitate

Liturghie în duminica a XIX-a după Rusalii la Catedrala Episcopală din Ungheni

1935

7 octombrie 2018. În duminica a XIX-a după Rusalii, PS PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Preasfinția Sa, au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei și creştinii veniţi la rugăciune.

După citirea pericopei evanghelice Preasfinţia Sa, a rostit un cuvînt de învăţătură explicînd ideia evanghelică de astăzi: „Într-o dimineață de vară, Domnul Iisus Hristos se duse lângă lacul Ghenisaretului, căruia i se mai zicea și Marea Galileii. Acolo a văzut doua corăbii din care pescarii coborâseră și tocmai își dregeau mrejele. Ei toată noaptea se trudiseră, dar nu pescuiseră nimic. Deodată Domnul Hristos se urcă în corabia lui Simon Petru și-L ruga s-o departeze puțin de la uscat. După ce sătură mulțimile cu sfintele Lui învățături, vorbindu-le din corabie, îi zise apoi lui Simon să meargă cu corabia mai în larg și să lase mrejele în apă la pescuit. 

Învățătorule, răspunse Simon, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele în apă. Dar abia le aruncă și mulțime de pești se prinse în mreje, încât acestea stau să se rupă. Simon a făcut atunci semn tovarășilor săi din cealaltă corabie ca să vină să le ajute. Pescuirea a fost atât de bogată încât amândouă corabiile erau gata să se scufunde.
Văzând minunea aceasta, pe ucenici i-a cuprins o mare frică, iar Petru căzând în genunchi la picioarele lui Iisus i-a zis: “Du-te de la Mine, Doamne, că sunt om păcătos!” Spaimă mare îl cuprinsese pe el ca și pe toți ceilalți de pescuitul atâtor pești. Domnul Iisus a zis, însa, către Petru: “Nu-ți fie frică, de acum vei fi pescar de oameni.” Trăgând ei corăbiile la uscat, au lăsat totul și-au mers după El. Iisus a venit să ne arate pe Tatăl ceresc, pe Dumnezeu, dar a trebuit să procedeze așa de minunat încât să-l facă pe om să înțeleagă fără să-și piardă mintea sau lumina ochilor și fără să se ardă de puterea focului dumnezeirii Sale, fiindcă nimeni n-a putut vreodată și nici nu va putea să-L vadă pe Dumnezeu în toată măreția și puterea dumnezeirii Sale. Este cu neputință aceasta, de aceea s-a înspăimântat Petru când a văzut o asemenea minune ca, de altfel, și atunci pe Tabor când s-a înfricoșat de puterea luminii ce izvora din trupul lui Iisus, căzând împreună cu Iacob și Ioan cu feț
ele la pământ, neputând suferi acea lumină orbitoare. 

După rugăciunea Tatăl nostru, creştinii care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.

Sursa: www.episcopia-ungheni.md


Articole Asemănătoare
2468

Duminica Orbului la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

5 iunie 2016. În a VI-a duminică după Paşti, numită și Duminica Orbului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu creştinii veniţi la […]

Articole postate de același autor
0

Copiii născuți după anul 2000, Generația „fulgi de nea”

Tinerii zilelor noastre se simt jigniţi de orice gest care ar putea fi interpretat ca agresiv, nu suportă criticile nimănui, chiar dacă acestea sunt constructive. “Fulgii de nea” sunt copiii născuţi după anul 2000, în plin avânt al consumerismului. Părinţii au avut mereu grijă de ei, să nu ducă lipsă de nimic, să-i ferească de […]