Vechii călugări ne-au transmis reţete şi metode de vindecare bazate pe ierburi de leac şi rugăciune.
De-a lungul secolelor, tincturile şi licorile din plante folosite în medicina populară proveneau nu numai din experienţa vracilor, ci şi din mănăstiri, acolo unde vechii călugări moşteneau şi duceau mai departe tradiţia vindecării cu ierburi de leac. În Evul Mediu, în laboratoarele mănăstireşti în care se preparau diferite elixire şi pomezi, călugării foloseau plante medicinale, rădăcini, fructe şi alte ingrediente doar de ei ştiute. Faptul că monahii aveau cunoştinţe despre eficienţa anumitor plante explică apariţia a numeroase reţete excepţionale, care au vindecat boli dintre cele mai grele. Tot de la mănăstiri au ajuns la noi şi cele mai gustoase reţete de post. Leacurile au depăşit de mult zidurile lăcaşurilor sfinte
Elixirul monahal pentru eliminarea toxinelor
Dintre reţetele monahale care au ajuns pînă în zilele noastre, una este cea de preparare a teriacului, medicament folosit împotriva otrăvirilor si eliminarii substantelor toxice din organism
Ingredientele pentru această tinctură amară sunt plante culese din pădure. Se pun plantele într-o sticlă şi se acoperă cu alcool. Elixirul se ţine într-un loc cald, vreme de 4-6 săptămîni, după care se strecoară şi poate fi folosit imediat. Pentru teriac, care este un fel de bitter suedez, ingredientele sînt: rădăcină de angelică, valeriană, curcumă (şofran de India), sclipeţi (Potentilla erecta) şi păpădie, 20 g coada-zmeului, 5 g scorţişoară pisată, 2 g smirnă, 10 g cardamom (boabe), 10 g mentă, 30 g stafide, 1 l rachiu de secară dublu rafinat, 10 linguriţe miere de salcîm. Se bea cîte un păhărel plin, în caz de probleme digestive acute.
Leacuri mănăstireşti pentru diabet
Ce sfaturi are pentru diabetici medicina tradiţională? Printre cele mai importante leacuri mănăstireşti pentru diabet, în primul rând, renumit e ceaiul de teci de fasole, pentru scăderea glicemiei. Mai sunt bune şi infuziile de frunze de dafin, salvie, coada calului, gălbenele, flori mici, cimbrişor. Se fierbe o linguriţă de amestec la o cană cu apă timp de 3 minute. Se consumă zilnic trei căni, câte una înaintea fiecărei mese principale cu o jumătate de ora. Un pahar (200 ml) de ovăz nedecorticat se clăteşte cu apă rece, se toarnă într-un vas cu capac şi se opăreşte cu un litru de apă clocotită. Se acoperă şi se lasă să infuzeze timp de 12 ore. Se strecoară prin trei straturi de tifon şi lichidul rezultat se bea în trei reprize, timp de o zi. Tratamentul durează trei luni, după care se face pauză o lună. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute leacuri mănăstireşti pentru diabet.
Iată şi alte leacuri mănăstireşti pentru diabet! Pentru normalizarea glicemiei, se iau trei ştiuleţi de porumb fără boabe şi se pun la fiert în doi litri de apă. Când lichidul se reduce la jumătate, se împarte în patru căni şi se bea toată cantitatea în decursul unei zile. Cura durează trei zile, timp în care se măsoară glicemia înainte de a începe tratamentul şi la câteva zile după.
Ceaiul de afin nu poate lipsi din nicio dietă a diabeticilor. Se prepară astfel: o lingură de frunze mărunţite se pune în 250 ml apă clocotită. Se acoperă 15 minute şi se strecoară. Se consumă 2-4 căni pe zi. Se mai poate folosi şi macerat: se pun două linguriţe de plantă măcinată cu râşnită de cafea în 250 ml apă, pentru 12 ore, apoi se strecoară. Se poate lua chiar praful care se obţine din frunze uscate, care se ţine sub limba câteva minute, apoi se înghite. Se poate face acest lucru de trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de mese. Se poate adaugă acest praf în ciorbe sau mâncăruri.
Acestea sunt printre cele mai cunocute leacuri mănăstireşti pentru diabet.Tratamentul cu afin e cel mai eficient deoarece conţine myrtilina, supranumită insulină vegetală. Cu afin, există şi o terapie rusească. Se bea un litru de infuzie de afin pe zi sau două trei căni de infuzie din frunze de dud, se ia o linguriţă de boabe de muştar de trei ori pe zi. Şi acestea e numără printre cele mai importante leacuri mănăstireşti pentru diabet
Contra căderii părului
În mănăstirile franciscane se recomanda spălarea, o dată pe săptămînă, cu apă caldă, urmată de un masaj cu sare brută, timp de 15 minute, după care pielea capului se clătea bine. Şase tratamente erau suficiente pentru eradicarea completă a eczemei, dar tratamentul putea fi continuat la intervale mai mari, dacă persoana credea că este necesar. Pentru a îndepărta mătreaţa, pielea capului se masează, de două ori pe săptămînă, cu un amestec de ulei de ricin şi parafină, în proporţii egale. Calendarul lunar era foarte răspîndit în mănăstiri. Se credea că parul nu trebuie tăiat în timpul cînd luna este plină.
sursa .frunza-verde.ro/
