„Iubirea acoperă o mulțime de păcate” (I Petru 4, 8)
Iată ce poate face iubirea! Dragostea creştină nu insistă asupra neîmplinirilor altuia, ci caută să le acopere. Fiecare avem lipsuri, fiecare putem deveni dezagreabili pentru unii dintre semenii noştri, prin anumite particularităţi ale noastre, fiecare ne putem întâlni în viaţă cu asemenea situaţii.
Viaţa ar deveni insuportabilă, dacă am sta să luăm în seamă orice răbufnire de nemulţumire şi orice criză de irascibilitate, dacă am cere explicaţii şi scuze pentru orice ofensă. Până şi relaţiile noastre de familie ar deveni imposibile. Iubirea acoperă păcatele, căutându-le şi găsindu-le scuze.
În sufletul fiecăruia, chiar şi al celui mai mare păcătos, există o sămânţă de bine, răul însuşi fiind, uneori, o consecinţă a denaturării acelui bine aflat în germen. Iubirea este înţelegătoare şi compătimitoare. Iubirii îi place să găsească oriunde şi oricând binele, crede în el, îl caută peste tot. Este un dar de la Dumnezeu care ne îndeamnă să ne purtăm cu blândeţe faţă de lipsurile altora, rămânând mereu exigenţi şi severi faţă de noi înşine. Nu este o formă de laşitate, ci acea iubire cerească, superioară, care, în loc să se cufunde în beznă, caută faţa luminoasă a omului. Iubirea îi iartă şi pe cei cu inima împietrită, le găseşte scuze celor ce îi osândesc pe alţii.
Să nu uităm că iubirea adevărată, care rămâne mereu neclintită, nu vine de la noi, ci de la El. Cu cât vom trăi mai aproape de izvor, cu atât mai mult şi mai statornic vom putea sorbi din apele lui.
