Actualitate

Ispitele moderne şi Taina Nunţii

289

Ispitele sunt foarte multe. Am văzut că multe familii care vin din ţară aici în America, intră în degringoladă. Nu se mai înţeleg, se despart, femeia e atrasă de tot felul de ispite care vin din bunul trai, bărbatul la fel. Nu se mai înţeleg.

Nu de mult mi-a dat telefon un fost elev de-al meu de la liceu, care se apropiase mult de mine, şi mi-a spus: „Părinte, ce să fac cu soţia mea? Stă toată ziua pe internet şi vorbeşte cu diverşi indivizi. Dispare şi revine. Am doi copii foarte buni. Băiatul termină liceul, fata e în cursul inferior. Nu vreau să mă despart. Ce să fac?”. I-am zis: „Păi, nu te despărţi!” Şi a continuat: „Ea vrea să se despartă. Poate că n-am fost un soţ bun, poate că nu i-am îndeplinit toate cerinţele. Am trăit destul de mizer în ţară. Acum însă avem un trai mai bun. Ea însă nu se mai gândeşte decât la computer, la discuţiile ei cu diferite persoane, la întâlnirile ei. Se întoarce de acolo murdărită şi vine la copii şi la mine. Ce să fac? S-o rabd?”.

I-am spus:
„Tu n-ai dreptul să divorţezi. Sfântul Apostol Pavel spune că dacă un credincios e căsătorit cu o femeie necredincioasă sau o femeie creştină este căsătorită cu un bărbat necredincios, să nu se despartă. Pentru că femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios şi bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă. Altfel copiii voştri nu vor fi sfinţi. Dar dacă el sau ea, necredincios fiind, vrea să se despartă, lasă-l să se despartă. Este cea mai dulce acceptare a unei despărţiri”.

De câte ori vin tineri la nuntă le spun:

Aceasta este singura voastră nuntă.În clipa în care nunta se săvârşeşte aici, pe pământ şi în Cer se săvârşeşte. Iar această săvârşire în Cer dă dimensiunea eternă a nunţii: până la moarte şi după moarte. Din pricina slăbiciunii, Biserica admite şi a doua căsătorie, iar uneori admite şi a treia căsătorie, după cercetări. Dar oriunde vei merge, la prima căsătorie s-a săvârşit nunta în Cer. Şi oriunde veţi merge, la iad sau la Rai, veţi fi împreună.

Din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009


Articole postate de același autor
3239

PS Ignatie: „Dacă Dumnezeu este în prim-planul vieţii tale, vei ştii să-ţi iubeşti şi să-ţi cinsteşti cu adevărat soţul sau soţia! Noi distrugem ceea ce idolatrizăm!”

PS Ignatie a explicat cuvintele lui Hristos: „Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38), arătând care este soluţia armoniei din familie şi cum se poate lupta împotriva dramei divorţului: „De ce ne cere Dumnezeu să nu iubim nimic din lumea aceasta, nici pe părinţi, […]