ÎPS Mitropolit Vladimir l-a decorat pe domnul Iulian Proca, jurnalist și producător TV, împreună cu echipa de filmare

2293

Astăzi, la Reședința mitropolitană, ÎPS Mitropolit Vladimir a înregistrat împreună cu echipa de filmare a domnului Iulian Proca, jurnalist și producător TV de la IPNA Teleradio Moldova, Pastorala la Nașterea Domnului.

După filmări, Mitropolitul le-a mulțumit reprezentanților mass-media pentru reflectarea corectă și obiectivă a activității Bisericii Ortodoxe din Moldova.

În acest context, Vlădica Vladimir în semn de apreciere și recunoștință a oferit distincții jurnaliștilor prezenți:

– Dl Iulian Proca a fost decorat cu ordinul „Meritul bisericesc, gr. II”.

– Dna Ala Primovici – ordinul „Cuvioasa Agafia de la Cușelăuca”.

– Dl Igor Onișenko – medalia „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Ierarhul a mulţumit invitaților pentru dragostea şi râvna față de cele dumnezeieşti, dorindu-le noi realizări în domeniile în care activează.

La rândul lor, oaspeții au mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru decorațiile deosebite și cuvintele de apreciere, asigurându-L că şi de acum înainte vor sprijini Biserica, totodată mulțumind Mitropolitului pentru apreciere, pentru grijă și pentru binecuvântare în toate lucrările bineplăcute Domnului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
7398

Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale

A fost odată un văduv, care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale, fete care erau foarte curioase și inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări. La unele știa să le răspundă, la altele nu. Cum își dorea să le ofere cea mai bună educație, într-o zi și-a trimis fetele în vacanță la un […]