Actualitate

Întuneric și Lumină

310

Întuneric și Lumină
Se tot ceartă în grădină,
Trag de-un suflet – stânga, dreapta,
Fiecare de o mână vrea să-l țină:

-Hai cu mine, fără teamă,
Întunericul se-arată,
Dacă vrei să nu ai lacrimi
Inima ți-o fă de piatră!

Să n-ai milă, nici regrete,
Fii ca boțul cel de gheață,
Fii hain, cumplit și rece,
De la mine te învață!

Poți avea tot ce îți place,
Scoate sabia din teacă,
Las’ să tremure de frică
Cei cu fruntea aplecată!

Vrei avere sau putere?
Ori vrei slavă, cinste, nume?
Tu, alege-mă pe mine
Și vei fi stăpân pe lume!

De dorești, îți dau și tronul
Și te-așez în capul mesei
Unde-au stat zeci de milenii
Împărați și-mpărătese!

-Hai cu mine, fără frică!
Îi zâmbește clar Lumina,
Nu-ți lăsa în întuneric
Conștiința și inima!

Fii milos cu fiecare,
Bland cu fiece făptură,
Să n-aduni nici răutate,
Nici mândrie și nici ură!

Poartă-n inimă dreptatea
Și credința, și iubirea!
Chiar de ți-or lovi obrazul
Să alegi neprihănirea!

Bucățica ta de pâine
Cu-n sărac o împărțește
Dă-i și-o haină dacă n-are,
Și-l alină, și-l cinstește!

Într-o lume trecătoare
Nu râvni la bogăție,
Toate-s pulbere, cenușă
Și n-ajung în veșnicie!

Întunericul te minte
Firea lui e-nșelătoare
Vezi cum iute se destramă
Când se-aprinde-o lumânare?

Viața asta pâmăntească
E o clipă, o-ncercare
Împărați și-mpărătese,
Unde sunt acuma oare?

Cea mai mare biruință
Nu pe tron o s-o găsești…
Fii stăpân pe tine însuți
Ca un Rai să cucerești!

De-mi auzi acum chemarea
Hai cu mine, fii Lumină!
Ca să nu îți fie veșnic
Întunericul și chinul!

Bietul suflet se frământă
Hărțuit într-o grădină
Când la stânga, când la dreapta:-
,,Întuneric sau Lumină?”

Diana Sava Daranuța


Articolul Următor
Articole postate de același autor
3491

În Duminica a doua a Marelui Post, a Sfîntului Grigorie Palama, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala ”Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț

Duminica a doua a Postului Mare este închinată Sfîntului Ierarh Grigorie Palama, un profund teolog al Bisericii ce a apărat și a sistematizat învățătura ortodoxă despre energiile necreate ale lui Dumnezeu. Astăzi la Catedrala Arhierească „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț Sfînta Liturghie a fost oficiată de către Prea Sfințitul Niocdim, Episcop de Edineț […]