Actualitate

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul la Mănăstirea Curchi va liturghisi un sobor de arhierei ai BOM

2113

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 24.09.2017, ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (1938), ocrotitorul spiritual al Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, la Mănăstirea Curchi va liturghisi un sobor de arhierei ai Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Liturghia praznicală va fi săvârșită în Catedrala mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de către un sobor de 5 arhierei, sub protia ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, din care vor face parte și: PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca și Vicar mitropolitan și PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, alături de care se va ruga și un numeros sobor slujitor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej, la ceremonialul liturgic va fi prezent și Corul „Suslenii” din s. Susleni, r-nul Orhei, care vor interpreta la final un buchet de cântări religioase.

Vă invităm cu mult drag să luați parte dimpreună cu noi la această frumoasă sărbătoare!

sursa http://manastireacurchi.md/


Articole postate de același autor
5348

Ursitoarele aduse la Botez: un obicei păgân, străin de poruncile lui Dumnezeu

Pe fondul secularizării treptate a lumii în care trăim, care are ca primă cauză depărtarea omului de Dumnezeu, au apărut tot felul de obiceiuri la Nuntă și Botez, obiceiuri care încearcă să aducă un fast, un plus de încărcătură emoțională. Pentru omul secularizat Taina Cununiei în Biserică nu mai înseamnă mai mult decât o slujbă […]