Actualitate

„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne…” Botezul Domnului celebrat la Catedrala mitropolitană

2951

În ziua în care creștinătatea Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului, enoriașii Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din mun. Chișinău s-au reunit în rugăciune la un serviciu divin praznical oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.

Creștinii veniţi de la primele ore ale dimineţii au aşteptat cu multă evlavie momentul sfinţirii Aghesmei.

Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania”, deoarece aduce aminte de momentul când Mântuitorul Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, prilej cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime.

Unul din scopurile pentru care Hristos S-a botezat a fost acela de a Se face model pentru noi, căci viaţa noastră duhovnicească începe prin Taina Botezului, aşa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos, după care au urmat toate celelalte, adică Patimile, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea.

Cu un cuvânt duhovnicesc s-a adresat creștinilor, chelarul Catedralei mitropolitane și secretar al Mitropoliei, Preacucernicul Protoiereu mitrofor Vadim Cheibaș, care a menționat următoarele:

„Hristos nu avea nevoie să fie botezat de către Ioan, pentru că era fără de păcat, dar întrucât a luat asupra Sa condiția umană, adică a intrat în lumea marcată de păcat și moarte, El Se botează pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecărui om că are nevoie de curățire și de schimbare. Această schimbare sau înnoire înseamnă că omul cel vechi al păcatului neascultării trebuie să moară, ca să se nască omul cel nou care trăiește veșnic în comuniune de ascultare și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Sărbătoarea Botezului Domnului, a Epifaniei sau a Teofaniei, este și sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului S-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Această minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit în public și S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, Se arată și Celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt în chip de porumbel coboară peste Fiul lui Dumnezeu devenit Om, îndată după ce a ieșit din apele Iordanului, iar glasul Tatălui ceresc se aude zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17).

Din acest motiv, troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pearătarea Preasfintei Treimi: „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea(tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție”.

Să ne rugăm Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântați cu apa sfințită, noi și casele noastre, cei dragi ai noștri și toate activitățile noastre, pentru ca viața noastră să fie lumină din lumina lui Hristos și bucurie din bucuria sfinților, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin”.

Cu o stare de rugăciune deosebită a fost marcat momentul în care Vlădica Vladimir a sfinţit Agheasma, unul dintre cele mai importante momente ale ceremoniei religioase de astăzi.

La eveniment a participat preşedintele țării, domnul Igor Dodon, împreună cu soţia, care s-au rugat alături de popor, trăind din plin bucuria măreții sărbători.

Tradițional, evenimentul a fost marcat și de prezența ostașilor Armatei Naționale, care au tras câteva salve în aer în cinstea măreței sărbători.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
2089

În ziua Praznicului Botezului Domnului, PS Siluan, Episcop de Orhei, a sâvârșit Sf. Liturghie și sfințirea cea mare a apei la mănăstirea Curchi

După ce am prăznuit cu toții mărețele praznice creștine ale Nașterii și Tăierii Împrejur a Domnului, împodobite cu frumoase datini și colinde, iată că poporul nostru drept-slăvitor a îmbrăcat din nou veșmânt de bucurie, frumusețe și sărbătoare, cinstind strălucirea dumnezeiască – arătarea Prea Sfintei Treimi la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Un nespus fior deosebit […]

Articole postate de același autor
5540

Parintele Arsenie Boca despre pricinele care aduc pagubă în agoniseala voastră

Pricinile pentru care trimite Dumnezeu necazuri asupra avutului vostru: 1. Unul dintre stăpâni le drăcuie şi-atunci să nu se mire dacă i se împlineşte cuvântul căci dă Dumnezeu după cuvântul lui. 2. Lucrează Duminica. Dacă Dumnezeu n-a lucrat nimic în una din zile nici ţie nu-ţi este îngăduit şi dacă vei lucra vei pierde nu […]