Actualitate

În Duminica după Nașterea Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus

35

În ultima zi a anului 2018, conform calendarului vechi neîndreptat, la Odovania praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în Duminica după Nașterea Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala principală a Mănăstirii cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus.

La Sfânta Liturghie alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, PC Arhim. Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii și un sobor de slujitori.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de maici al Mănăstirii.

După Liturghie, Mitropolitul Vladimir a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi i-a felicitat pe credincioși, urându-le tuturor un nou an cu sănătate și sporire în credință. În continuare Înaltpreasfinția Sa a vorbit tuturor celor prezenți, îndemnându-i la toată fapta cea bună, la pace și înțelegere întru biruința Credinței și spre dobândirea Împărăției Cerurilor.

Spre final, mai multe cete de colindători au bucurat adunarea drept-măritoare cu un șirag de alese colinde străbune.

În încheierea sărbătorii, conform tradiţiei, Egumena Marta (Cușnir), stareța Mănăstirii, împreună cu maicile au invitat pe toți cei prezenți  la agapa creștină.

Mănăstirea „Marta și Maria” este un pilduitor exemplu de unitate și hărnicie îmbinate cu rugăciune, care într-o perioadă scurtă a intrat în inima credincioșilor din întreaga țară.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
13326

Soţul creştin

Peste tot se vorbeşte despre cum trebuie să fie soţia perfectă, „Miss nevasta”, (aşa îmi place mie să-i zic) că există o groază de îndreptare pentru fetele care vor să devină soţii. Vai săracele fete câte sfaturi, câte poveţe unele folositoare, altele mai puţin folositoare, dar să nu judecăm că ştie mai bine Dumnezeu să […]