În Duminica a XII-a după Cincizecime, mai mulți credincioși au participat la Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei.
După citirea din Sfînta Evanghelie, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică a zilei, de la Matei XIX, 16-26, despre tînărul bogat. Vlădica a vorbit despre sensul creștin al bunurilor materiale și a subliniat că nu bogăția în sine a fost o piedică în calea desăvîrșirii acelui tînăr, dar și a multor oameni aflați în situația lui, ci felul în care s-a raportat el la această bogăție.
„Pentru acest tînăr iubirea de cele pămîntești a fost o piedică în calea mîntuirii pentru că atunci cînd a fost pus să aleagă între a fi ucenicul lui Hristos și bogăție, el o alege pe cea din urmă. Atașamentul față de cele materiale îl poate avea și un sărac și, dimpotrivă, poți fi foarte bogat fără ca bogăția să te îndepărteze de viața veșnică. Așa a fost cazul patriarhului biblic Avraam, un om dăruit de Dumnezeu cu multe bogății și bunuri pămîntești, dar care a fost gata să-l aducă în jertfă chiar pe fiul său, atunci cînd Dumnezeu, pentru a-i încerca credința, i-a cerut-o. Să primim bunurile materiale ca pe un dar al lui Dumnezeu dat nouă în stăpînire, fără ca să devenim robii acestora, și să le folosim ca mijloace ale iubirii față de Dumnezeu și de semenii noștri prin jertfă și fapte ale milei trupești și sufletești” – a mai îndemnat Ierarhul.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni