Copiii se obişnuiesc cu ritmul vieţii şi cu disciplina când sunt respectate cu stricteţe orele de rugăciune şi de masă. Mesele neregulate, adică gustările luate în momentele când ţi s-a făcut puțin foame sau imediat ce în casă a apărut ceva gustos, se răsfrâng negativ nu numai asupra sănătăţii trupeşti a copilului, cât mai degrabă asupra minţii şi sufletului lui: astfel, el nu se va învăţa niciodată se controleze, să-şi înfrâneze poftele, să se concentreze pentru un timp îndelungat asupra unui anumit obiect, chiar dacă acest lucru poate fi o simplă joacă − să nu uităm că şi jocurile copilăreşti cer o atitudine serioasă din partea adulţilor.
Nu vom reuşi să obişnuim un copil să postească, dacă îi permitem să mănânce când vrea el. Dacă doriţi, mâncarea regulată înseamnă începutul vieţii ascetice.
Se permite a mânca numai la masă. Masa va începe şi se va termina cu rugăciunea. Odată cu obişnuinţa rostirii rugăciunii la fiecare masă, omul se obişnuieşte să se roage de fiecare dată când începe un lucru nou. Dacă se întâmplă ca în casă să fie invitaţi şi rugăciunea comună este imposibilă, fiecare membru se va ruga în gând. Părinţii se vor îngriji să procedeze aşa de fiecare dată când în casă vor veni oaspeţi şi îi vor învăţa şi pe copii.
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, pp. 163-164)
