Imaginaţia este principalul instrument al lucrării diavoleşti împotriva sufletului, fie în stare de veghe, fie în somn; prin ea diavolii îl hărţuiesc pe om, căutând nu numai să-l împingă în păcat sau să-i trezească şi să-i aţâţe patimile, ci şi să-l umple de tulburare în felurite chipuri, trezind în el mai ales tristeţe, nelinişte şi îngrijorare, amăgindu-l şi făcându-l să rătăcească din pricina nălucirilor, ajungând chiar să-l înrobească cu totul.
Sfântul Isihie Sinaitul spune chiar că imaginaţia a pricinuit în principal căderea omului: „Şi aşa l-a despărţit pe Adam de Dumnezeu, dându-i nălucirea demnităţii dumnezeieşti. Şi la fel obişnuieşte să-i amăgească vrăjmaşul mincinos şi viclean pe toţi cei ce păcătuiesc”.
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 99
