Iertând rămânem în iubire. Întotdeauna să iertăm greşiţilor noştri. Nu poate omul străbate calea duhovniciei fără iertare. „ Podul pe care trecem peste toate este iertarea celor ce cad. Dacă nu-l ierţi pe cel ce cade, strici podul şi nu mai treci”(Scrisoarea 3)
Iertând fraţilor, avem bună nădejde că vom fi şi noi iertaţi de Dumnezeu şi cu îndrăznire cutezăm a zice:”Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”(Scrisoarea 39). „ Să vă acoperiţi unii altora greşelile, pentru ca şi Hristos să le acopere pe ale voastre” îndeamnă Bătrânul(Scrisoarea 56)
Voind să arate că nu se cuvine să vedem greşelile celorlalţi, nici să le judecăm, nici să ne mâhnească ocările şi învinuirile lor şi că pururi trebuie să iertăm, Bătrânul Iosif se foloseşte de o imagine, adeseori întâlnită în scrisorile sale duhovniceşti: noi trebuie să fim ca un burete care usucă, spală şi şterge toate greşelile aproapelui. De vom face şi noi aşa, vom fi şi noi spălaţi- adică curăţiţi-de greşelile noastre şi mai mult vom străluci; şi aşa vom afla adevărata bogăţie. ( Scrisoarea 38)
Pr. Iosif Isihastul apud Despre iubirea creştină/ Jean-Claude Larchet.-Bucureşti editura Shofis, 2010, p. 164-165
