Trist, dar tot mai des constatăm că oamenii, cu fiecare generație, pierd câte puțin din rușine, unii chiar și din bunul simț.
Rar se mai sfiește cineva să pozeze în public într-un mod vulgar, să se sărute în plină stradă sau să scuipe și să arunce gunoaie în mijlocul drumului. Adolescenții nu se mai ascund când încearcă prima țigară, tinerii nu se mai rușinează să intre chercheliți în casa părinților, părinții vorbesc nestingheriți despre cum au păcălit statul sau cât de șmecheri au fost în raport cu un coleg de serviciu ș.a.m.d.
„Poți să nu păcătuiești de frică. E o treaptă inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare. Dar și de rușine. O teribilă rușine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în fața unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în fața unei femei bătrâne, a fi înșelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos îți vine greu să păcătuiești, ți-e teribil de rușine", așa spunea și simțea părintele Nicolae Steinhardt.
Să-I deschidem ușa lui Iisus, poate că, odată cu El, redobândim și rușinea cea purificatoare!
Preot Octavian Moșin
