Focul Haric a ajuns în Republica Moldova!

359

Cu Binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru al paisprezecelea an la rând, Focul Haric de la Ierusalim a ajuns în țara noastră.

În seara zilei, delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, care a mers la Ierusalim pentru a lua Sfânta Lumină, a fost întâmpinată cu deosebită bucurie de către Arhierei, Președintele RM, dl Nicolae Timofti, Președintele Parlamentului RM, dl Andrian Candu, Prim-ministrul RM Pavel Filip, precum numeroși preoți și credincioși veniți din toate colțurile republicii.

Ajungând în scuarul Catedralei mitropolitane, Întâistătătorul s-a adresat către popor, vestind tuturor că şi în acest an Mântuitorul s-a milostivit de turma Sa, trimițând din cer semnul minunat al dragostei Sale pentru creștinii drept-măritori.

În continuare, Vlădica Vladimir a adresat sincere mulţumiri celor care l-au însoţit în acest pelerinaj, precum şi tuturor oamenilor de bună credinţă, datorită cărora credincioşii din Republica Moldova pot lua pe la casele lor Focul Haric din biserica Învierii Domnului de la Ierusalim.

Mai apoi au fost împărțite făclii tuturor slujitorilor, care au dus Lumina dătătoare de Viață în sfintele lăcașe ale Moldovei.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
1028

Focul Haric va fi adus pentru credincioşii din Republica Moldova

Şi în acest an va fi adus Focul Haric pentru credincioşii din Republica Moldova Dacă până acum acest moment era mediatizat intens, căci era sponsorizat de către anumiţi politicieni, din acest an Biserica a decis să renunţe la politizarea evenimentului. Pr. Octavian Moșin

Articole postate de același autor
318

PS Petru a oficiat sfânta liturghie la catedrala Episcopală „Sf. Kneaz Alexandru Nevski”

În Duminica Fiului Risipitor, a doua din perioada Triodului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Mare şi nemărginită este milostivirea lui […]