Fără răbdare, omul nu învață cele duhovnicești

4775

Viaţa omului este necaz şi supărare deoarece este înstrăinare. Să nu cauţi odihna desăvârşită. Hristos a purtat crucea. Și noi trebuie să o purtăm. Dacă vom răbda toate necazurile, vom afla Har de la Domnul. De aceea ne lasă Domnul ca să fim ispitiți, pentru a ne încerca zelul şi dragostea pe care o avem pentru El. De aceea este nevoie de multă răbdare. Fără răbdare omul nu poate deveni lucrător, nu învață cele duhovniceşti, nu ajunge la măsura virtuții și a desăvârşirii. Iubeşte-L pe Iisus şi spune fără întrerupere rugăciunea şi aceasta îți va lumina calea spre EL.

 

(Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea Cuviosului Iosif Isihastul, EDITURA BIZANTINĂ)


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
1776

Înjurătura – un mare păcat

Un om a venit în Munte având ca la vreo 60 de ani și îmi zice: „Părinte, știi, înjur. Am fost și pe-aici și pe la părintele cutare și am continuat să înjur și știu că e rău”. „Nu știi cât de rău este!”, îi zic. Și încep să-i fac o analiză a înjurăturii și […]