“Cu preoții care sunt în lume nu poți birui lumea. [...] Să ne scuturăm din când în când de cele trecătoare și să fâlfâim cu tot sufletul în meleagurile veșniciei, în tovărășia sfinților și îngerilor. [...] Acolo, unde preotul nu aduce cultura pietății, se instalează fanatismul ori sectarul”.
Ierodiaconul Iraclie, Cultura pietății (1926)
Părintele Iraclie, cu numele de mireran Ioan Flocea s-a născut la 11 martie 1893 în Bucovina, com. Bojorâta, jud. Câmpulung. A luptat în Primul Răboi Mondial în componența armatei austro-ungare. În anul 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat a rămas în Basarabia, intrând în ascultare la Mănăstirea Hârbovăț.
Viitorul egumen Iraclie Flocea primește călugăria în anul 1920, apoi hirotonit în treapta de ierodiacon în 1925 și în treapta de ieromonah în 1927. În perioada anilor 1926-1930 urmează cursurile Facultății de Teologie din Chișinău. Devine un colaborator fidel al revistelor bisericești Luminătorul și Misionarul. A scris și câteva lucrări, printre care “Călătoria în Ierusalim”, “Perla”, “Mozaic Literar”, “Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăț” ș.a. La Mănăstirea Hârbovăț părintele se ocupa și cu tipăritul. Îndeplinea funcția de ajutor al exarhului mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului și în 1935 numit misionar principal conducând procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț prin parohii. A fost decorat cu crucea aurită în anul 1934, apoi hirotesit în treapta de singel și protosinghel.
La 25 august 1938, când Școala de cântăreți din Chișinău a fost transferată la Mănăstirea Hârbovăț, părintele protosinghel Iraclie devine subdirector și spiritual al acestei instituții. În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), părintele a stat o perioadă de timp la mănăstire, iar când Mănăstirea Hârbovăț a fost desființată de către autorităților sovietice, a slujit la biserica din Nisporeni. Despre închiderea și desființarea Mănăstirii Hârrbovăț, părintele avea să scrie mai târziu: “numai la trei luni după ocuparea sovietică în Basarabia, mănăstirea aceasta era desființată și transformată în azil de copii bastarzi de toate neamurile. Călugării bătrâni erau internați la Țigănești, iar cei mai tineri și frați – împrăștiați în toate părțile. [...] Toată averea mobilă: 12 boi, 14 cai, 200 oi, 30 vaci – junci, junice, peste 50 porci, trăsurile, hamurile, îmbrăcămintea etc. au fost ridicate și luate de bolșevici”. Fiind la Nisporeni, părintele Iraclie a ajutat cu produse alimentare și cu bani viețuitorii mănăstirilor Noul Neamț și Hâncu.
După eliberarea Basarabiei, părintele Iraclie Flocea a fost numit de către autoritățile eparhiale, duhovnic la Mănăstirea Răciula, apoi revine la Mănăstirea Hârbovăț, unde se implică activ în refacerea mănăstirii, îndeplinea funcția de locțiitor al starețului și de secretar al mănăstirii. La 7 iunie 1943, Mănăstirea Hârbovăț a fost vizitată canonic de către Î.P.S. Arhiepiscop Efrem, însoțitorul ierarhului, părintele consilier Ioan Andronic, în însemnările sale scria: “sub conducearea P. Cuviosului Arhimandrit Teognost, ajutat de protosinghelul Iraclie și întregul sobor mănăstiresc, Mănăstirea Hârbovăț mereu progresează atât în viața spirituală cât și în buna chivernisire economică”.
În perioada anilor 1941-1944 părintele Iraclie a îndeplinit funcția de Exarh al mănăstirilor din Eparhia Chișinăului. În luna martie a anului 1944 devine vicar eparhial, prin decizia Mitropolitului Efrem i se încredințează “atribuțiuni de Vicar arhiepiscopesc pentru regiunile evacuate din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului”. Când linia frontului se afla la câțiva kilometri depărtare de Mănăstirea Hârbovăț, nimeni din obștea monahilor nu s-a evacuat. Iată ce scria părintele Iraclie în ziua de 8 aprilie: “noi am trăit aici zile de mare încercare a nervilor, jumătate de zi au clințănit mitralierele prin toate colțurile mănăstirii, iar exploziile de la branduri ne-au stricat acoperișurile la mai multe clădiri, avem și pierderi în vite. Am îngropat morți uciși în ziua aceea; sunt și răniți”. În altă scrisoare, datată din 10 mai, părintele scria: “Noi aici lângă front trăim numai tragedii: oamenii din mai multe sate distruși economicește umplu pădurile. Aproape zilnic trebuie să hrănim oameni, femei și copii, care nu mai au nimic. Sperăm însă că Bunul Dumnezeu nu ne va prelungi încercările peste puterile noastre”.
La 2 august 1945, părintele egumen Iraclie Flocea a fost arestat. Era învinuit de agitație și propagandă antisovietică. A fost judecat la 17 decembrie 1945 de către Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești, fiind condamnat la 8 ani de lagăr și confiscarea averii. Într-o dare de seamă a Ministerului Securității de Stat (МГБ) din RSSM, din 23 octombrie 1946, se arăta Activitatea Antisovietică a viețuitorilor din mănăstiri. Părintele Iraclie Flocea era caracterizat în felul următor: “cunoscând câteva limbi străine, în timpul ocupației a colaborat ca traducător cu armata germană, desfășura o propagandă antisovietică, a scris și câteva lucrări cu conținut antisovietic. […] În timpul perchezițiilor au fost găsite la el un depozit întreg de literatură antisovietică, până la 2500 exemplare de carte și câteva manuscrise cu conținut antisovietic”.
Părintele Iraclie Flocea se reîntorace în Basarabia în anul 1953 “tot atât de smerit și harnic propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu”. Până în anul 1959 a fost casier al Mănăstirii Țigănești, apoi ghid la Mănăstirea Noul Neamț, până în anul 1962, când mănăstirea a fost închisă.
Ultimii ani de viață i-a petrecut în satul Chițcani, fiind adăpostit de către un fiu al său duhovnicesc. Trece la Domnul la 16 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul din Chițcani. La 19 octombrie 1992, părintele Iraclie Flocea a fost rebilitat de către Procuratura Generală din R. Moldova.
