În viaţa mea, locul cel dintâi îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai.
Numai cer lui Dumnezeu să miluiască întreaga lume şi pe mine. Dacă rostesc cu ardoare Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, chiar şi atunci când mă vizitează lumea, nu mă rup de rugăciune. Este acelaşi lucru. Mă rog, îi primesc pe toţi cu Duhul lui Hristos, şi sunt mereu gata să mă rog pentru lume. Mă străduiesc să-L iubesc pe Hristos. Acesta este scopul meu. Însă mai mult decât cuvintele, ajută rugăciunea.
Mă rog pentru problemele voastre, dar asta nu ajunge. Trebuie ca rugăciunea mea să afle şi de la voi un răspuns. Dumnezeu, Care ne trimite harul Său, trebuie să afle braţele noastre deschise spre a-L primi. Şi tot ce va îngădui El va fi spre folosul nostru sufletesc. Însă nu noi să ne rugăm, iar voi să dormiţi.
Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 224
