Toţi au credinţă. Unii cred că Dumnezeu există, alţii cred că El nu există. Pentru a fi izbăvit de necredinţă, înlăuntrul omului trebuie să înceapă o viaţă morală. Omul trebuie să se pocăiască, iar când se va pocăi şi se va ruga, Îl va simţi pe Domnul lângă el sau chiar în el. De atunci omul nu se va mai îndoi vreodată de existenţa lui Dumnezeu şi de faptul că El trăieşte înlăuntrul lui. „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8) – ne spune Însuşi Hristos.
Credinţa este un dar divin. Hristos spune: „Nimeni nu vine la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl”. Omul trebuie să meargă singur în întâmpinarea lui Dumnezeu, să lase obiceiurile rele de dragul Domnului. Atunci Domnul va fi foarte aproape. Iar Domnul nu ne lasă niciodată, noi suntem cei care Îl părăsim. Sufletul nostru nu se pocăieşte, e păcătos şi pătimaş, trăieşte în întuneric; de aceea nu vede pe Dumnezeu şi nici nu-L simte. Sufletul trebuie mai întâi curăţit.
Din Îndrumar creștin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie, volumul I, Editura Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, pp. 58-59
