Actualitate

Dumnezeu, dacă promite, se ţine de cuvânt!

271

Bătrânii povestesc că odată oamenii din partea locului abia au scăpat cu greu dintr-o vară cumplit de secetoasă. Cum era de aşteptat, foametea i-a prins a-i chinui cu mult înainte de căderea iernii. În ajun de Crăciun, rar cine mai avea cu ce-şi întreţine familia.

Ştiind că cei înfometaţi sunt gata să dea orice pentru o pâine, un gospodar mai înstărit (dar şi zgârcit de felul său) s-a gândit să scoată de vânzare măcar ceva-ceva din puţinul pe care-l avea. Cu acest gând, a măturat hambarele, a strâns o desagă de grâu şi a pornit la piaţă…

Pe la jumătatea drumului, legenda spune că s-a întâlnit cu un bătrân. Era atât de slab, pipernicit şi suferind, încât ţi se rupea inima de jale când te uitai la el.

-Şttiu ce ai în desagă, i-a spus bietul bătrân. Eu nu pot cumpăra nimic, dar, dacă eşti bun, da-mi, te rog, macar un pumn de grâu.

Gospodarul s-a făcut că nu-l aude şi a vrut să treacă mai departe, el, însă, a stăruit:

– Fie-ţi milă de mine, iar Dumnezeu va avea grijă să te răsplătească însutit.

Văzând că nu poate scăpa de insistenţa lui, gospodarul a băgat mâna în desagă şi, după ce a scotocit îndelung prin ea, a ales cel mai mic bob de grâu şi i l-a pus în palmă.

– Asta e tot ce pot să-ţi dau, a mormăit el supărat, căci dacă m-aş lăsa în nădejdea lui Dumnezeu, cum zici dumneata, aş muri şi eu de foame.

-Păcat că eşti atât de neîncrezător, i-a răspuns bătrânul. Dumnezeu, dacă promite, se ţine de cuvânt!

Spunând acestea, l-a prins uşurel de mână şi i-a înapoiat bobul de grâu pe care îl primise adineaori. În palma gospodarului, acum strălucea…un bob de aur!

Înţelegând în faţa cui se află, necredinciosul a căzut în genunchi şi a rostit:

– Doamne, iartă-mă că nu mi-am dat seama de la bun început cu cine stau de vorbă. Dar acum, că ştiu, dă-mi voie să-ţi ofer tot grâul din desaga mea.

Bătrânul l-a privit dojenitor şi, fără să scoată un cuvânt, a dispărut în aerul lăptos al iernii…

Extras din Fărâme de suflet, Aurelian Silvestru, Ed. Tocono, 2011, p.157-158


Articole Asemănătoare
107

Sfântul Ioan Damaschinul – plăcerile adevărate și false

Plăcerile țin de suflet dar și de trup. Cele sufletești aparțin sufletului în sine, cum este studiul și contemplarea. Cele trupești (cum este mâncarea, legăturile sexuale și cele asemenea) implică atât sufletul cât și trupul. Așadar nimeni nu va găsi vreodată plăceri proprii numai trupului. Deasemenea, deosebim plăceri adevărate și false; plăcerile cu adevărat sufletești […]

Articole postate de același autor
145

Uşa sufletului

O tînără i s-a plîns bunicului: – Ce să fac? a întrebat fata printre lacrimi. Totdeauna mă strădui să fiu bună cu lumea din jurul meu. Sunt mereu gata să-i ajut pe cei nenorociţi. Deşi sunt binevoitoare cu toţi, deseori, în loc de mulţămita ce mi se cuvine, aud cuvinte batjocoritoare la adresa mea. Nu […]