Duminica Triumfului Ortodoxiei, celebrată la Catedrala episcopală din orașul-cetate Soroca

574

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul-cetate Soroca a fost slujită Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, zi în care biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru enoriașii veniți la Taina Spovedaniei și Euharistiei.

Tot astăzi, drept-credincioasa comunitate a celebrat, conform tradiției, ziua Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor și credințelor eronate.

Cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787. Sinodul ţinut la Constantinopol în 843 a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă.

După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Părinte Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat înţelesurile textului biblic.

Creștinilor le-a fost explicată însemnătatea Ortodoxiei în viața fiecărui om, dar și etapele pe care le-a parcurs Biserica Ortodoxă în decursul istoriei, rămînînd în continuare instituția teandrică puternică și nerăvășită.

De asemenea, credincioșii au fost îndemnați să fie, aidoma predecesorilor, adevărați misionari ai credinței apostolice, cultivînd în sufletele copiilor și ale tinerilor iubirea față de Dumnezeu și de aproapele.

Or, anume aceste valori ne vor ajuta să rezistăm tuturor intemperiilor veacului, care adumbresc tot mai frecvent viața noastră.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
4828

Liturghie arhierească în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastânca, r. Soroca

Duminică, 12 noiembrie curent, episcopul Ioan al Sorocii a liturghisit, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Zastânca, mun. Soroca. Ierarhului i-au coliturghisit Prot. Nicolae Craveț, protopop de Soroca, arhim. Iacov (Buzu) de la mănăstirea Sireți, ieromonahul Partenie din București și prot. Vadim […]

Articole postate de același autor
513

Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu şi iertării pe care ne-o dăruieşte?

Dumnezeu, când S-a pogorât în lume, mai înainte ne-a iertat, ne-a iertat pentru că L-am trădat în rai, ne-a iertat pentru că ne-am îndepărtat de poruncile pe care ni le-a descoperit prin proroci, ne-a iertat pentru că nu L-am primit pe Fiul Său, L-am răstignit. Pentru toate ne-a iertat. Ne-a iertat – pentru că ne-a […]