Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Catedrala Episcopală din Soroca

2020

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a arătat diferenţa dintre judecata particulară şi cea universală, subliniind faptul că judecata de apoi, cea universală, este completă, definitivă şi înfricoşătoare.

„Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. Multe alte texte din Noul Testament ne îndeamnă la iubire milostivă, dar Evanghelia de astăzi ne responsabilizează cel mai mult, deoarece ne arată că milostenia este o datorie şi o condiţie a mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Iubirea milostivă din faptele bune săvârşite pe pământ ne ajută să dobândim mântuirea sau viaţa veşnică din ceruri.

De aceea, socotim că această duminică, a înfricoşătoarei judecăţi, aşezată la puţin timp înaintea Postului Mare, este încă o mână întinsă din partea lui Dumnezeu, care ne vrea „degrabă împăcaţi şi pregătiţi”, pentru liniştea şi mântuirea sufletelor noastre”, a mai spus Episcopul Sorocii.

După Liturghie, a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, PS Ioan a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de felicitare cu ocazia binecuvântatului prilej, îndemnând enoriașii în săptămâna ce urmează, numită și săptămâna albă să se pregătească conștiincios pentru intrarea în primăvara duhovnicească a sufletului – Postul cel Mare.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2052

Campania de Paști „Un dar pentru Înviere!” la Penitenciarul nr. 7 – Rusca

Marți, 5 aprilie 2022, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, în cadrul Campaniei de Paști „Un dar pentru Înviere!”, femeile deținute în Penitenciarul de la Rusca au beneficiat de o acțiune filantropică, în urma căreia au primit lenjerie de pat, produse de îngrijire personală, produse […]