Actualitate

Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Catedrala mitropolitană

2826

La data de 1 ianuarie, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, a pomenirii Sfântului Mucenic Bonifatie, dar și în prima zi a Noului An calendaristic, la Catedrala mitropolitană din inima Chișinăului a avut loc un fastuos serviciu divin oficiat în dimineața zilei de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir.

La această slujbă, alături de Arhipăstor s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan şi Chelar al Catedralei, clericii locașului de închinare, la fel și credincioșii, veniți să exprime, prin rugăciune, mulțumire lui Dumnezeu, pentru toată darea cea bună, primită în anul pe care l-au încheiat și să ceară de la Părintele Ceresc binecuvântarea noului an al bunătății Sale.

Totodată, în aceste ultime zile de post credincioşii au venit să plece genunchii la rugăciune spre a cere Bunului Dumnezeu să-i învrednicească de a se face părtaşi ai minunii din ieslea Betleemului. Numărul mare de creştini care au venit să petreacă ziua de azi după îndemnurile şi învăţătura Sfintei Biserici, demonstrând o dată în plus credincioşia şi responsabilitatea pe care o au oamenii noştri faţă de evenimentele care punctează în mod deosebit viaţa noastră duhovnicească.

La predică enoriaşii au fost îndemnați să urmeze până la capăt sfântul post pentru a se putea bucura de plinătatea bucuriei Nașterii Domnului Hristos și să nu se dedea la careva excese, ci să trăiască cumpătat, în rugăciune și dragoste față de aproapele.

Această duminică, ultima dinaintea Praznicului Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos se numește și Duminica părinților după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos deoarece la Sfânta Liturghie de astăzi am ascultat Genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, adică lista strămoșilor după trup ai Mântuitorului. Această listă a fost întocmită de Evanghelistul Matei și ea urcă de la Iisus la David, strămoșul său și până la Avraam. Toată perioada aceasta este împărțită în trei etape, fiecare de câte 14 generații. Această înșiruire de nume este dincolo de o listă a strămoșilor după trup un text care ne trimite la valorile simbolice la care s-a gândit Sf. Evanghelist Matei atunci când a făcut lista celor 42 de generații.

La final, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire Domnului pentru toate binefacerile Sale cele cerești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
301

Mitropolitul Vladimir a Sfințit Agheasma Mare în ajunul Botezului Domnului

În ajun de Bobotează, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Utreniei şi Ceasurile Împărăteşti şi apoi slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Capitală. Alături de Întâistătător au coliturghisit Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei, precum […]

Articole postate de același autor
2134

Slujbă nocturnă de Naşterea Domnului la biserica din Dumbrava

La biserica „Sf. Petru Movilă” din localitatea Dumbrava slujba de Naşterea Domnului va fi oficiată la miezul nopţii. Aşa după cum a avut loc evenimentul, în plină noapte, şi noi amintim, trăind aceste clipe sfinte ale Întrupării Lui Iisus Hristos, veghind şi bucurându-ne de Marea Naştere. Slujba va începe duminică seara, 6 ianuarie, ora 21.00 […]