Duminica a VIII-a după Cincizecime la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

1002

În Duminica a VIII-a după Cincizecime, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din mun. Soroca.

„În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârşind minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti, prin care a potolit foamea mulţimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat şi s-au săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coşuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Această minune a fost o prevestire şi o pregătire a ucenicilor pentru darul cel negrăit al „Pâinii Care S-a pogorât din cer” (In. 6, 58), dar pe care Domnul îl va face tuturor la Cina cea de Taină. Acest dar dumnezeiesc este Sfânta Euharistie prin care Hristos, unindu-Se cu noi, ne hrăneşte şi ne desăvârşeşte viaţa cea nouă începută în Botez.

Să-I mulţumim Mântuitorului nostru că a întemeiat Biserica, în care şi prin care se prelungeşte, se comemorează Jertfa Sa de pe Cruce. Aici, Darurile aduse pe Altar se prefac, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Său din care, gustând, primim iertarea păcatelor şi merinde pentru eternitate.

Cel Care a înmulţit pâinea în „loc pustiu” ni Se oferă şi nouă până la sfârşitul lumii ca „Pâine a vieţii”, Care Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte”, a menționat în rostirea predicatorială, PS Ioan.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi Vlădica Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnând adunarea binecredincioasă să participe miercuri 25 iulie, când este sărbătorită icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini”, în preajma monumentului Sfântului Ștefan cel Mare din Piața Libertății a municipiului Soroca la Sfânta Liturghie praznicală oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir împreună cu un sobor de arhierei, stareți de mănăstiri, protopopi și preoți.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
3380

Numeroase cupluri din Republica Moldova recurg la fertilizarea in vitro

Astăzi lumea e gata să aducă un copil pe lume prin orice metodă! Dacă suntem în această dificultate, numită INFERTILITATE, să ne gândim că sunt şi alternative mai creştine! ÎNFIEREA! Preot Octavian Moșin Conform trm.md, mii de cupluri din visează să conceapă un copil, însă nu reuşesc pe cale naturală şi din acest motiv recurg […]


Foto