Astăzi mi s-a întâmplat să fiu la câteva mese de pomenire a celor adormiți întru Domnul. De altfel, azi am petrecut Sâmbăta morților – Moșii de Iarnă – cu Liturghie și Parastas pentru cei trecuți la Domnul.
Am observat că atât în biserică, cât și la mesele de pomenire, cei mai tineri prezenți erau persoane trecute de cincizeci de ani. În rest, vârstnici care duc mai departe misiunea rugăciunii pentru adormiți în fiecare neam.
Probabil pe umerii lor se sprijină rugăciunile pentru toți înaintașii. Ei cunosc rânduiala, păstrează tradițiile, aduc pomelnicele, aprind făcliile, împart coliva...
Pe de o parte, această statornicie bucură. Pe de altă parte, îngrijorează absența celor tineri, care nu mai sunt aproape pentru a „prinde” și a duce mai departe rânduielile cuvenite.
Apoi am trăit slujbele Vecerniei și Utreniei pentru duminica ce stă înaintea noastră, în așteptarea sărbătorii împărătești a Întâmpinării Domnului. O slujbă festivă, profundă, cu un mesaj puternic despre aducerea la templu a Pruncului Hristos, despre întâlnirea omului cu Dumnezeu.
Acest praznic este cinstit și ca zi a tinerilor ortodocși. Cât de frumos ar fi ca tinerii de astăzi să-și îndrepte privirea nu spre așa-numita sărbătoare a îndrăgostiților, una trecătoare, cu emoții superficiale, ci spre această întâlnire plină de lumină, curăție și smerenie – virtuți atât de necesare unui suflet aflat în formare.
Poate că adevărata „îndrăgostire” începe tocmai aici: în întâlnirea sinceră cu Dumnezeu.
Pr. Octavian Moșin
