1.Omul: îşi spune rugăciuni în gând, sperând că Cel de Sus o să-l audă, şi imediat îşi spune prostii în gând, sperând că Cel de Sus n-o să-l audă.
2. Omul ştie cum să se apere când e denigrat, dar nu ştie cum să se apere când e lăudat. De multe ori duşmanii, ca să-l distrugă pe cineva, îl laudă. Sau procedează ca Iuda: îl sărută. Simbolul iubirii devenind astfel un simbol al urii, al trădării, al morţii.
3. În viaţă, dacă eşti umilit nemeritat, Dumnezeu îţi trimite aproape întotdeauna o aripă, ca să te ajute să te ridici.
4. Un om în vârstă îmi spune: − Sunt atât de bătrân, încât nu-mi permit luxul să mă cert cu nimeni, pentru că s-ar putea să nu mai am timpul necesar ca să mă împac.
5. Fiecare clădire are, ca să dureze, un fundament. Bisericile sunt casele care-și au fundamentul în cer.
6. Un îndemn din cărţile sfinte: fiecare să-şi spună rugăciunea în limba în care s-a născut. Limba în care s-a născut, materna, e cea mai importantă pentru un om, ea, şi nu cea însuşită sau care l-a adoptat (furat): în ea te va recunoaşte cel mai lesne Tatăl care ţi-a dat viaţă. A pune între tine şi Cel de Sus un alt grai, decât cel pe care ţi l-a dat la naşterea ta, înseamnă a vorbi cu El prin intermediari.
7. Rugăciunea face legătura dintre pământ şi cer. Dragostea face legătura dintre cer şi pământ. Rugăciunea e dragoste. Dragostea e rugăciune. Acolo unde se întâlnesc acestea două - locuiește Dumnezeu.
Nicolae Dabija
