Părinte, aţi vorbit despre suferinţa de bunăvoie şi despre ce trebuie să facem ca să atragem harul lui Dumnezeu asupra noastră. Intrebarea mea se referă la folosirea metaniilor în nevoinţa noastră personală, ca preoţi, şi totodată la introducerea lor în viaţa credincioşilor noştri, ca o mică expresie a suferinţei de bunăvoie. Ce ne puteţi spune despre aceasta?
Răspuns: De bună seamă, metaniile ajută mult, fiindcă ele sunt expresia căii despre care am vorbit mai înainte, a smereniei, a pogorârii şi a micşorării de sine înaintea Domnului, pentru ca El să poată creşte în noi. De ce spune oare Hristos că Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare între cei născuţi din femei? Deoarece el însuşi s-a făcut pe sine cel mai mic. Deşi în vremea aceea Sfântul Ioan era slăvit de tot poporul lui Israel ca un mare proroc, el a ales să pună toată această cinste la picioarele lui Hristos, zicând: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez." Cu alte cuvinte, s-a făcut pe sine ca un nimic înaintea Domnului. Deşi era mai mare decât toti în Israel, s-a făcut mai mic decât toti.
Metaniile ne sunt de folos şi dintr-un alt punct de vedere: ele ne învaţă să ne rugăm şi cu trupul. Adevărata rugăciune duhovnicească - când suntem călăuziţi de puterea harului şi mintea noastră se înfăţişează cu îndrăznire înaintea lui Dumnezeu asemenea unui împărat - este foarte rară. De cele mai multe ori trebuie să ne ostenim: facem metanii, strigăm la Dumnezeu, plângem, ne rugăm cu voce tare, până ce inima ne este întărită de har, şi numai atunci începe rugăciunea minţii. Trebuie să învăţăm să ne rugăm şi cu trupul, pentru că am fost zidiţi de Dumnezeu ca un întreg - trup şi suflet. Tocmai de aceea omul nu poate accepta moartea, întrucât ea desparte sufletul de trup.
Când vom învia din morţi, ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu ca să ne luăm dreapta răsplată pentru tot ce am săvârşit pe pământ, atât cu trupul, cât şi cu sufletul nostru.
Uneori vrăjmaşul ne împiedică să ne rugăm cu mintea, punând stăpânire pe toate gândurile noastre. Alteori din pricina oboselii sau a unei suferinţe nu ne putem aduna mintea la rugăciune. Atunci strigăm la Dumnezeu: „Doamne, vezi că vrăjmaşul mi-a luat cu totul în stăpânire mintea, dar primeşte măcar această sărmană rugăciune a trupului meu." Incepem să facem metanii şi, treptat, dobândim putere pentru rugăciune.
Am cunoscut un preot căruia îi venea greu să se roage duminică seara, pentru că era foarte obosit. Duminica era pentru el o zi istovitoare: mai întâi Liturghia, predica, apoi spovedanii şi discuţii cu oamenii până seara târziu. Se întorcea epuizat în camera lui. Intr-una din aceste duminici, a intrat în chilie şi a început să spună: „Doamne, îmi pare rău, în noaptea asta nu pot să mă rog. Doamne, iartă-mă, în noaptea asta nu pot să mă rog." S-a plimbat prin cameră, repetând aceste cuvinte timp de o jumătate de oră. Şi deodată Dumnezeu i-a deschis inima, descătuşând înlăuntrul ei o nouă energie, care i-a dat puterea să se roage timp îndelungat. Dumnezeu i-a dăruit chip de pocăinţă, iar durerea şi oboseala i-au fost adumbrite de puterea rugăciunii, şi astfel el s-a rugat cu însuşi cuvântul lui Dumnezeu, cu cuvintele Scripturii.
Uneori ni se pare că suntem sleiţi de orice putere, că nu mai avem nici un strop de energie, şi îi spunem lui Dumnezeu: „Doamne, îmi pare rău, nu pot." Dar dacă izbutim să găsim un gând cu adevărat smerit care să ne atingă inima, atunci înlăuntrul nostru sunt descătuşate noi energii şi primim puterea să săvârşim ceea ce mai înainte ni se părea cu neputinţă. Problema este cum să găsim un astfel de gând smerit care să descătuşeze acea energie. Cuvintele Scripturii ne ajută foarte mult în acest sens, ne sunt de mare folos. Dacă ne străduim să citim neîncetat Scriptura, din când în când unul din cuvintele ei se va aprinde în inima noastră şi ne va insufla rugăciunea. E un lucru minunat să te rogi cu înseşi cuvintele insuflate de Duhul Sfânt. Iertaţi-mă.
Din Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015
