Actualitate

Debutul revistei „Călăuză Monahală”

1864

Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a apărut primul număr al revistei „Călăuza Monahală”. Această apariţie editorială a fost posibilă ca urmare a stăruinţei şi grijii arhiereşti a Preasfinţitului PETRU, şi a dragostei părinteşti ce o are Preasfinţia Sa faţă de nevoitorii obştelor monahale a Sfintelor Mănăstiri din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni şi nu numai.
Această revistă va apărea trimestrial, cuprinzând în sine articole cu învăţături sfaturi şi poveţe pentru monahi şi ascultători. Toate aceste învăţături vor apărea în următoarele rubrici:
1. Cuvântul Arhipăstorului – articole, predici şi safturi ale Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni;
2. Patericul – învăţături şi sfaturi din diferite pateric-uri: Egiptean, Athonit, Sinait, Georgian şi altele;
3. Vieţile Sfinţilor – vieţile sfinţilor nevoitori din monahism;
4. Istoria la zi – istoria mănăstirilor;
5. Învăţăturile Sfinţilor – învăţături şi sfaturi pentru viaţa monahală ale Sfinţilor Părinţi;
6. Povestiri şi tâlcuiri – relatări duhovniceşti ale monahilor şi despre monahi; tâlcuiri scripturistice;
7. Scrieri eshatologice – articole, scrieri şi învăţături ale Sfinţilor Părinţi despre sfârşitul lumii şi semnele vremurilor din urmă;
8. Întrebări şi răspunsuri – diferite întrebări duhovniceşti şi răspunsuri ale Sfinţilor Părinţi.
9. Rugăciuni – diferite rugăciuni, către Dumnezeu, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, către sfinţi;
În cuvântul de deschidere a acestei reviste Preasfinţitul PETRU, lămureşte detailat şi argumentat necesitatea şi importanţa unei asemenea măsuri editoriale, prin care ne surprinde, ca de fiecare dată. Printre altele Preasfinţia Sa menţionează: „Literatura noastră spirituală este voluminoasă. Majoritatea monahilor, din anumite pricini, binecuvântate, nu au timpul suficient să răsfoiască o carte întreagă, pentru a afla răspuns la o oarecare întrebare, sau să afle un sfat, pentru o oarecare pricină de încercare sufletească. Astfel, prin această revistă, călugării şi ascultătorii, vor putea să afle mai uşor lămurire asupra unui lucru sau răspuns la anumite întrebări.
Totodată, prin această revistă, venim să lămurim călugărilor şi ascultătorilor, în duhul Sfinţilor Părinţi, cum ar putea şi cum ar trebui să actualizeze în aceste tinpuri de încercare şi secularizare, canoanele şi scrierile Sfinţilor Părinţi din vechime.”
Începând cu celelalte numere ale revistei, vom posta toate datele pentru cei care vor dori să se aboneze la respectiva revistă.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2443

A apărut nr. 1-2 pentru anul 2016 al revistei de gândire şi atitudine creştină ”Altarul Credinței”

Cu ajutorul Domnului şi cu binecuvântarea ÎPS Vladimir a apărut nr. 1-2 pentru anul 2016 al revistei de gândire şi atitudine creştină ”Altarul Credinței”. *** La finele acestui an calendaristic scoatem de sub tipar un număr dublu al revistei noastre mitropolitane. În 15 ani, de când a fost inaugurată publicația, am avut posibilitatea să transmitem slujitorilor […]

    Articole postate de același autor
    7278

    Mitropolitul Augustin de Florina – Predică la vindecarea demonizatului din Gadara

    Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor (Luca 8:26) S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului. Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar, deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau […]