Un scriitor în vizită la Sfântul Mormânt a cunoscut un călugăr de acolo. Acesta, referindu-se la părinţii săi, i-a spus următoarele: „Tatăl meu era sărac dar foarte evlavios şi când se săvârşea Liturghia îl aştepta pe preot la poarta bisericii. în schimb mama nu era credincioasă şi rar dădea pe la biserică.
Duminica prefera să stea acasă, să gătească pentru familie şi să facă treburile casei. Când au murit părinţii mei, i-am văzut pe amândoi în vis. Tatăl meu se găsea într-o grădină frumoasă, minunată şi acolo se bucura de fericirea Raiului, mama însă îmi zicea cu mare durere: dă-mi copilul meu şi mie să mănânc puţin din farfuria ta. Mi-e foame!
A doua zi când m-am trezit, mă gândeam că dacă mama este moartă, ce fel de mâncare mai poate să poftească? Cu siguranţă avea nevoie de hrană duhovnicească!
Fără ezitare am mers la Mănăstirea sfântul Sava şi am dat cele necesare, cu rugămintea să facă 40 de Liturghii pentru mama, ca Dumnezeu s-o înalţe puţin şi să fie împreună cu tata, să se bucure şi să aibă parte de fericirea Raiului.
Inainte, însă, să se încheie cele 40 de Liturghii l-am văzut în somn pe tata zicându-mi cu o figură posomorâtă:
– De ce m-ai lipsit de partea mea?
Vă asigur, a zis călugărul, că am roşit, de jenă. N-am ştiut ce să răspund!
A doua zi am anunţat să adauge imediat şi numele tatălui meu la sărindar şi când s-a terminat am mai dat încă unul pentru amândoi. După aceea am văzut că sunt liniştiţi şi mulţumiţi, fără să mă mai tulbure. De atunci au trecut mai mult de 20 de ani şi continuu fac parastase pentru ei şi dau sărindare, ca să aibă mai multă odihna în Domnul”
Sotirhos P. M., „Calea Odihnei”, Atena 1991 2, pag. 41-42
