,,Dacă vom vedea că Religia e scoasă din școală, să strigăm, să ne facem auziți de cei responsabili!’’

2029


Miercuri, 07 septembrie 2016, au fost reluate întâlnirile cu invitați speciali din cadrul Serilor Duhovnicești, organizate de Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM și ASCO. Primul dintre oamenii demni care a venit în mijlocul tinerilor a fost preotul paroh al bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului’’ din s.Sălcuța, Căușeni, Nicolae Jelihovschi.

Profesor cu o experiență de peste 20 de ani, preot al tinerilor, invitatul serii a abordat subiectul ,,Predarea religiei în școală’’. Într-o manieră vie, prin dozarea discursului cu lirism, profunzime, umor finuț, părintele și-a câștigat ascultătorii. Ca dovadă a faptului că lucrează de mulți ani cu generația în creștere, i-am văzut pe proaspăt absolvenții LT ,,Meșterul Manole’’ din Sălcuța, veniți la studii în Chișinău; de cum au auzit că părintele lor va fi în capitală, au venit să-l asculte, să ia binecuvântare, să-i mai spună din cele ce trăiesc acum.

*

*

Părintele Nicolae predă de ani buni religia în școală și spune că nu e cea mai mare problemă că această disciplină are statut opțional, important e să fie, iar părinții să o solicite. Dacă pierdem religia din instituțiile de învățământ, suntem vrednici de a fugi de aici. A-i da copilului o educație științifică strălucită, fără a cultiva sufletul, a-i înnobila inima cu dragoste și o religie a bucuriei, înseamnă a-l ghida pe o cale amenințată de eșecuri, nemulțumire, fără de sens.

Specificul profesorului de religie e faptul că el are timp să aștepte până harul Duhului Sfânt va lucra în sufletul copilului. Să nu ne așteptăm că imediat după ora de religie discipolii vor merge smeriți, cuminți: Nu! Important e că-i învățăm să conștientizeze la ce etapă sunt, unde au greșit și le dăm pârghiile pentru a o lua de la capăt. Noi doar le vorbim, iar Dumnezeu lucrează în ei la vremea potrivită. Le zicem Doamne ajută! la început de an școlar și bisericesc tuturor elevilor, liceenilor, studenților și îi invităm la Serile Duhovnicești și Acatistul Sfântului Duh în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 18:00.


Articole postate de același autor
7899

Utilizarea psalmilor la rugăciunile particulare este foarte importantă

Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul lui Israel le aducea lui Dumnezeu. De la început au […]