Vreţi să-L faceţi pe Dumnezeu să zâmbească? Vorbiţi-i despre planurile voastre. Aceste cuvinte nu vor să fie un îndemn la totală neorânduială în viaţă, ci ne aduc aminte că atunci când ne bizuim numai pe noi, pe capacităţile noastre de a ne descurca, lucrurile nu se întâmplă aşa de fericit cum credem în proiecţiile noastre fanteziste, ci dimpotrivă. Dacă Dumnezeu nu e inclus deloc în ecuaţia vieţii noastre, necunoscutele nu vor fi aflate nicicând.
Un băiat şi o fată se sprijineau de parapetul unui vapor de lux, îmbrăţişându-se cu drag. Erau proaspăt căsătoriţi, iar această croazieră reprezenta chiar luna lor de miere. Povesteau despre prezentul lor plin de iubire şi de duioşie şi despre viitorul, foarte promiţător, care-i aştepta.
Tânărul spunea: „Locul meu de muncă are cele mai bune perspective şi în curând ne vom putea muta într-o casă mai mare, iar în nouă sau zece ani o vom putea cumpăra. Vei vedea, vom fi fericiţi!“
„Da, şi copiii noştri vor putea merge la cele mai bune şcoli şi vor putea creşte fără griji“, continuă tânăra mireasă. Se îmbrăţişară din nou şi apoi plecară în camera lor. Pe colacul de salvare aflat sub parapetul unde cei doi vorbiseră se putea citi numele vaporului: Titanic.
Adaptare după volumul „Viaţa e tot ce avem“, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007
