Ţinuta tânărului creştin este, în general, ţinuta fiecărui tănăr creştin în parte. Asta. Ce să facem? De exemplu, nu mi-ar plăcea ca, într-o biserică, să văd tinerele obligate să se îmbrace într-un anumit mod numai pentru a fi, în modul acela, prezente în biserică. Mie personal nu mi se adresează. Trebuie să fii conştient de ispitele pe care le poţi avea tot analizând ţinuta altora - aia, şi îmbrăcată în falduri tricolore şi-n mănuşi, tot năiadă devine.
Deci, dacă dracul îţi umblă la neuroni, ai o problemă cu dracu, şi cu neuronii, nu ai o problemă cu fusta fetei. Şi, pe de altă parte, lucrul care m-a deranjat şi mai tare: noi le cerem de pe toate gardurile, le strigăm de pe toate amvoanele femeilor să facă copii. Foarte bine! Dar femeile, ca să facă copii, trebuie să se îngrijească! Pântecul nu-i în urechi, ce să facem. Deci pântecul trebuie protejat şi el la rândul său. Iar locaşurile noastre nu sunt cele mai calde dintre spaţiile publice. Cine nu înţelege asta sigur că poate face o teorie.
Eu am mulţi prieteni care fac teoria baticului, teoria fustei, bravo, de acord cu ei, dar n-am să pot jigni niciodată pe un om, spunându-i că nu-i capabil să fie membru al bisericii, doar pentru că nu se îmbracă la dimensiunile date de de standardele europene pentru mişcarea baticului şi a fustei în BOR. Nu pot! Uite, să mă ierte Dumnezeu, o spun public: Nu mă pot angaja la o astfel de muncă! N-aş putea face asta! Îmi place foarte mult când văd oamenii uniformizaţi, dar nu la ţinută, ci în cap! Nu suport niciodată adunările de oameni care cred că ţinuta-i defineşte pe ortodocşi. Punct. Nu! Îmi plac maicile, de exemplu, şi călugării când se înveşmântează în hainele lor. Acolo-i teribil ce se întâmplă: ţinuta lor arată că au murit şi au înviat. Că sunt "mercedesuri" de eleganţă a Bisericii. Dar, de aici şi până la a scoate copiii din slujbă că mănâncă bomboane în post...
Pr. Constantin Necula, Iubirea care ne urneşte, Ed. Agnos, Sibiu, 2015, p. 60-61
