Omul golit de conținut se cunoaște după nevoia sa de a-i critica pe alții. Este pururea nemulțumit și pentru toate nereușitele sale are un vinovat: un altul decît el. Acești oameni își încep ziua prin a mai găsi ceva ce merge rău, ceva greșit, ceva urît în lume. Trupul lor e ca o cutie de rezonanță a răului. Dacă văd un om frumos și bun, ei nu au liniște pînă nu-i găsesc un neajuns, măcar o rudă păcătoasă să-i găsească.
Alungați de la voi pornirea de a vedea răul în ceilalți. Singurul loc unde se cuibărește răul e chiar inima mea. Răul inimii mele trebuie să-l văd, să-l critic, să-l alung. Pînă se face curat și lumină. Pînă totul devine bucurie. Atunci și răul lumii parcă e mai slab, iar oamenii mai buni, vorbirea mai frumoasă. Cuvintele sînt bune atunci cînd ne apropie și rele atunci cînd ne dezbină. Din prisosul inimii vorbește gura.
Ierom. Savatie Baștovoi
