Actualitate

Cum să treci oile peste o punte

346

Daţi-mi voie ca astăzi să vă împărtăşesc o pildă nouă. O poveste ce arată cum foloseşte Dumnezeu deznădejdea pentru a ne aduce mai aproape de El. E o istorioară tristă, fiindcă disperarea nu face casă bună cu fericirea, dar sfârşitul ei e unul plin de speranţă şi mântuitor.

Odată, unei femei îi murise copilul. Era plină de amar şi de răzvrătire faţă de Dumnezeu. Durerea o făcuse aproape să-şi iasă din minţi. Distrusă sufleteşte, se plimba într-o zi singură pe câmp, cu inima grea. Deodată a văzut o turmă de oi. Ciobanul încerca să facă oile să treacă o punte spre o altă păşune, dar oile nu voiau să pună piciorul pe puntea ce se clătina. O luau la stânga, o luau la dreapta şi se întorceau aşa cum fac oile, dar nu se supuneau ciobanului. Atunci păstorul oilor a apucat un miel abia născut, ce se lipea de lâna moale a trupului mamei sale, şi l-a trecut peste puntea cea strâmtă, punându-l pe pajişte de cealaltă parte. Îndată, mama sa, behăind cu putere, a trecut şi ea puntea şi toate suratele ei au urmat-o, luându-se fără teamă după ea.

Îndurerata mamă a privit cu atenţie modul cum ciobanul a mutat oile peste punte şi deodată a ştiut că toate cele petrecute erau un mesaj pentru ea. Femeia şi-a dat seama că ani de-a rândul făcuse mereu după capul ei, în loc să urmeze chemarea Bunului Păstor: „Vino la Mine!“ Acum, El îi luase fiul şi-l dusese cu siguranţă de cealaltă parte. Dorea ca şi ea să vină spre El, deschizând şi altora calea spre Hristos. Aşa s-a şi întâmplat. Ea s-a întors către Domnul, dându-I inima şi viaţa ei, mărturisind semenilor ei şi ajutându-i să afle calea către Iisus, Păstorul cel Bun. Pentru această mamă deznădejdea morţii copilului ei a devenit o mare binecuvântare a vieţii sale. Dumnezeu foloseşte deznădejdile noastre ca să ne îndrepte viaţa către Împărăţia Sa.

După o pildă din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2007


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
6550

“Acum vezi ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul creştinilor?”

A fost odinioară o femeie creştină măritată cu un bărbat păgân, care trăia cu bărbatul ei în iubire şi sărăcie. Muncind din greu, bărbatul a câştigat cincizeci de monede de argint, şi i-a zis soţiei lui aşa: să pună banii aceştia la schimbătorii de bani, ca să îi poată lua înapoi cu dobândă; altminteri, vor […]

Articole postate de același autor
3013

Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în această seară, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi), în timpul căreia, s-au rugat alături de Arhieria Sa, preoții Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală. Serviciul divin arhieresc a reunit mulțime de credincioşi care, prin rugăciunile de pocăinţă şi […]