Maria stătea rezemată de peretele bisericii, și plângea în tăcere. Lacrimile curgeau pe obraji, din lipsă de aer respirația era întreruptă, dar nu a lăsat suspinele să izbucnească – era duminică și biserica plină de enoriași.
Tocmai se încheiase serviciul divin, iar părintele felicitându-i pe toți cu sfânta zi de duminică, le vorbea creștinilor despre modul în care ar trebui să ne rugăm. Nu numai în momente de încercare, în oră de ispite, dar în orice moment al vieții noastre nu trebuie să uităm de rugăciune. Dar trebuie să ținem minte, spunea părintele, că nu toate rugăciunile noastre, nu toate cererile noastre pot fi îndeplinite: Domnul știe cel mai bine ce este bine pentru noi și, datori suntem să primim tot ce se întâmplă în viața noastră doar cu mulțumire și smerenie, cererile noastre fiind rostite cu nădejde la ajutorul lui Dumnezeu.
Ca exemplu, părintele a adus o istorie din viața de zi cu zi.
Într-o biserică la toate serviciile divine venea o femeie, care amintea mai mult de o umbră: slabă lipită pământului, îmbrăcată mereu în negru, cu ochii negri și de multe ori cu vânătăi. Arăta epuizată și obosită. Oamenii vorbeau despre faptul că fiul își bătea joc sistematic de mama sa, deseori o lăsa fără pensie,consuma alcool peste măsură, bătăuș, și dependent și de droguri.
Cu orice preț...Iar povestea acestei femei era următoarea. Dumnezeu, mult timp nu-i dădea copiii. Cu toată inima sa rugat Domnului pentru copil, și acesta ia fost trimis ei. Ea a dat naștere unui fiu mult-așteptat și se părea că nu exista mamă mai fericită. Dar au trecut câțiva ani și copilul sa înbolnăvit grav – medicii spuneau că nu există nici o speranță iar copilul va muri.
Zi și noapte, mama stătea în genunchi la icoane, ia cerut Domnului cu orice preț să-l lase în viață pe fiul său cel iubit. Și minunea s-a întâmplat: copilul a început să se facă bine și a supraviețuit.
Mulți ani au trecut de atunci, fiul a crescut, dar nu a devenit un ajutor pentru mamă, ba dimpotrivă a devenit un monstru real: a devenit greu de controlat, a început să fumeze, să bea, să consume droguri, nu lucra nicăieri iar banii necesari pentru viața depravată, îi lua de la mama lui, în ciuda tuturor îndemnurilor ei.
La ce se gândea această femeie acum, pentru ce se ruga – nu știa nimeni. Oamenii însă, văzând suferința ei atât trupească cât și sufletească, inevitabil gândeau că, mai bine Dumnezeu îi lua copilul încă atunci, în copilărie…
Morala acestei istorii era clară pentru toți: Se poate și trebuie să cerem în rugăciunile noastre sănătate pentru cei dragi, ajutor în diverse situații din viața noastră, dar în același timp, toate trebuie făcute cu nădejde la mila Domnului și la voia Sa, nu doar la dorința noastră de a obține ceva cu orice preț.
Cu orice preț...Maria asculta istoria părintelui printre suspinele tăcute, și în scurt timp, aproape întreaga viață fulgeră în fața ochilor ei. Involuntar ea însăși sa descoperit în acea femeie, dar povestea ei, slavă Domnului, nu era într-atât de tragică.
Mulți ani în urmă, când era încă foarte tânără, Maria a aflat că așteaptă al doilea copil. Deși ea avea deja un fiu, Maria nu știa încă nici-o rugăciune, dar în propriile cuvinte adresate Domnului cerea insistent băiat.
La aparat, (rare pe atunci, a fost necesar pentru investigare de a merge la cel mai apropiat oraș mare), medicul a emis verdict: fată. Cum suspina tânăra mamă. A plâns timp de două săptămâni nedorind să se împace cu această ideie cât de mult nu încerca soțul ei să o calmeze și să se împace cu ideia.
Pe parcursul întregii sarcini cerea doar una: ”Vreau un băiețel”. În cap era vie o singură expresie: Cu orice preț! Chiar fiind în sala de nasteri, moașa la întrebarea plină de umor, „Cine se va naște? Fată?”- Maria a răspuns cu încăpățânare: ”Nu, doar băiat”!
Și minunea s-a întâmplat: s-a născut băiat. Maria era în culmea fericirii, nu s-a deranjat că nu a strigat imediat după naștere, că cordonul ombilical era înconjurat în jurul gâtului de 3 ori (prin aceasta el a avut un ten violet), precum și albul ochilor, nu a putut fi văzut din cauza hemoragiei. Ea a fost într-adevăr fericită și gata în orice moment să-și dea viața pentru acest om mic.
Timpul trecea, copiii au crescut, fiul cel mai mareera băiat sănătos și inteligent, cel mai mic în schimb din copilărie a suferit o varietate de boli și chirurgie, ochii și inima slabă, era lenos și nu manifesta interes în procesul de învățare. Maria ca un zmeu ataca pe oricine, în opinia ei, voia să-i rănească odrasla sau să se pronunțe negativ despre el. Copiii au fost botezați când cel mai mic avea deja un an, iar ea s-a botezat abia la 26 de ani, în speranța însănătoșirii copilului după o altă boală acută.
Dar adevăratele probleme cu cel mai mic sau început la vârsta tinereții. Încă de la școală a început să fumeze, să absenteze de la lecții, să învețe prost, să mintă și chiar să fugă de acasă. În acest context, catastrofal nu se putea împăca cu tatăl.
Soțul Mariei, adept al unei educații stricte, cerca să aplice metode mai dure, inclusivinima de mama pedepsirea fizică. Mama, care-și iubea copilul ”orbește”, de fiecare dată îl acoperea și îl apăra, deși înțelegea perfect că la nimic bun această situație nu va duce. În această situație în familie au început scandalurile, certurile, tatăl cu fiul deseori nu discutau între ei, iar mama cerca să se afle între două focuri.
Absolvind ciclul gimnazial, cel mic a vrut să-și continuie studiile la un colegiu din orașul vecin. Maria nu-și imagina cum va putea să treacă peste această despărțire, dar, complet neașteptat pentru el l-a susținut, doar ca în familie să reapară pacea și bunăînțelegerea. Spera că lucrurile se vor rearanja.
Nimic bun din această situație desigur nu a ieșit: Fiul, eliberându-se de tutela părinților continua să-și trăiască viața după propriile principii. Învăța prost, fuma, absenta de la ore, consuma alcool cu prietenii. Au început scrisorile din partea Instituției de Învățământ cu avertismente din pricina absențelor, restanțelor… Când Maria suna și îl ruga să se corecteze, fie o brusca, fie îi punea receptorul sau putea în genere să nu-i răspundă la telefon. Adevărata autoritate acum pentru el erau prietenii. Durerea din inima și din sufletul mamei, putea fi înțeleasă doar de mamă.
Maria sa închis în sine, ea nu putea să se împartă cu durerea sa cu nimeni, ținea totul în sine (ca și cum conștientizând: aceasta este crucea mea), nu mânca, nu dormea nopțile, plângea: era la limite. Culmea situației a fost apelul de la Colegiu cu cererea de a veni pentru ca să-și ia copilul: era suspectat de tuberculoză.
Iată în aceste nopți nedormite și-a adus amintede vechea ei rugăciune către Dumnezeu: ”Cu orice preț”. Au și apărut primele gânduri: ”Oare nu sunt eu de vină, oare nu e la mijloc incapacitatea mea de a fi mulțămitoare lui Dumnezeu pentru tot ceea ce primim”? Pe lângă durerea din suflet, s-au mai adăugat și mustrările de conștiință. Câte lacrimi, câte rugăciuni către Maica Domnului și Mântuitorul Hristos către toți sfinții pentru ca să-i dăruiască sănătate și înțelepciune fiului risipitor.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Dumnezeu era mult prea milostiv față de Maria. Diagnoza strașnică a medicilor nu sa confirmat, iar pentru fiu, o veste atât de proastă a fost ca o resetare. A înțeles unde poate duce o viață dezordonată și s-a speriat că poate rămâne alături de viață, fără sănătate, fără educație, fără prieteni. Așa numiții prieteni imediat l-au abandonat: cum altfel, un astfel de diagnoz… Doar mama, ca de fiecare dată, era gata să-și dea și viața de dragul lui.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Fiul sa liniștit, a absolvit Colegiul și a intrat la facultate, continuând să trăiască în același oraș. Câțiva ani mai târziu a trecut la fără frecvență, a încercat să se aranjeze la serviciu. Dar nu s-a primit nimic: numai se aranja la un serviciu lucra câteva luni până la sesiunea de examinare și… era aruncat afară. Nu sa prea schimbat situația nici după absolvirea facultății. Nu avea serviciu permanent și basta. Maria, din toate puterile cerca să-l întrețină, acoperindu-l și apărându-l în fața tatălui.
Cât nu se ruga pentru ca Dumnezeu să-i dăruiască un serviciu, cât nu plângea, cât nu-l ruga pe Dumnezeu – nimic nu se primea. Se întrista: nu o ascultă de această dată Atotputernicul.
Sărmana, nici măcar nu intuia cât de mare este mila și dragostea lui Dumnezeu față de ea!
Văzând încăpățânarea și lipsa dorinței de schimbare a fratelui mai mic, fiul mai mare al Mariei a propus: ”Lasă-l să vină să trăiască la mine. Aici există posibilități mai mari și o să fie și sub stăpânirea mea”. Fiul mai mare era mult mai serios, a absolvit cu mențiune școala și Academia, în același timp trăia deja desinestătător și lucra în capitală. Așa au și decis să procedeze.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! După trecerea în capitală, fiul mai mic al Mariei și-a găsit de lucru, și-a aflat dragostea, s-a liniștit și a lepădat și fumatul. Fratele mai mare a devenit un model pozitiv și demn de urmat. Sau limpezit relațiile și cu tatăl. Observând schimbări importante în comportamentul fiului mai mic, eforturile fiului mai mic, tatăl la fel a început să-l susțină într-u toate. Pacea, dragostea și bunăînțelegerea s-au instituit în sfârșit în familie.
Peste un an, după trecerea lui în capitălă, în orașul unde a trăit fiul mai mic al Mariei, a început război… Dacă fiul mai mic nu ar fi făcut trecerea în capitală la timpul potrivit, inima mamei la sigur nu ar fi rezistat.
Maria stătea rezemată de peretele bisericii, și plângea în tăcere, ca un copil mic, care primește încurajare și liniște din partea mamei sale. Maria plângea, văzându-se pe sine la Picioarele Mântuitorului Hristos și din toată inima, din tot sufletul Îi mulțumea pentru tot ce a făcut El pentru ea, pentru dragoste și răbdare, pentru că a învățat-o ca niciodată și nimic să nu mai ceară cu orice preț.
În sufletul femeii domnea tot mai mult pacea și lumina…
Victoria Borimskaia
Trad: Preot Iulian Rață
sursa ortodoxia.md
