Părintele Cleopa spunea că un preot nu are voie să pună cununa de mire sau de mireasă pe capul unui mire sau al unei mirese care deja au viaţă de familie, însă astăzi se practică acest lucru în Biserică. De ce înainte nu, şi astăzi, da?
Pentru că înainte, dacă îți consumai borcanul de miere, ştia tot satul şi bâzâia. Acum este onoare - una care a consumat vreo două consorţiuri şi le-a păpat banii la vreo doi tinerei este o onoare pentru familia ei. Cu ce se mândresc mamele? Cu faptul că le pleacă fetele de acasă. Cică a mea e în Argentina! Oa! A mea e în Franţa, a mea e în Belgia... Mergeţi prin sate şi bateţi la porţi - aţi rămas să învăţaţi ca fraierii... Aşa o să vă spună: A mea?! După liceu, s-a dus la muncă! Nimeni nu spune natura muncii. O afli după o perioadă de timp, când apare tânărul june - nu dăm vârstă, că nu e frumos - , care îşi parchează micuţa lui maşină, de-ţi mai trebuie o curte - Vecine, poţi să-mi dai şi curtea ta, că vrea să parcheze ăsta maşina? Şi ăla parchează maşina şi-atât. Eu cred că nici înainte, nici acum - deci ca înainte, nici acum - nu pui cununa pe fruntea unui om care şi-a pierdut miresia.
Există însă o taină care îţi îngăduie să aşezi pe fruntea omului cununa ca pe fruntea unui om nou. Şi aceasta este taina spovedaniei. Cel care se spovedeşte şi se pocăieşte de ale sale, pe frunte primeşte cunună de mucenic, pentru că - vreau să mă înţelegeţi bine - cununa cununiei nu este alta decât cununa muceniciei, iar mucenicii să ştiţi că n-au fost nişte sfinţi din prima.
Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism în vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 113
