Cu cât înaintează cineva, cu atât îşi vede mai mult lipsurile şi nedesăvârşirile

243

Gheronda, după cum mă văd pe mine însămi, devin pe zi ce trece tot mai rea. Ce se va întâmpla cu mine?

– Ascultă, binecuvântato, există trei stadii. În primul stadiu, Dumnezeu dă bomboane şi ciocolate, fiindcă vede nevoia şi neputinţa sufletului. în al doilea, El îşi retrage puţin Harul Său pentru a ne înţelepţi, pentru a înţelege omul că fără ajutorul Său nu poate face nici cel mai mic lucru, pentru a se smeri şi a simţi nevoia să caute scăparea la El. Al treilea stadiu este o stare duhovnicească bună, permanentă şi statornică.

Tu te afli între al doilea şi al treilea stadiu. Înaintezi puţin, apoi uiţi de neputinţa ta, Hristos îşi retrage Harul Său, te dezgoleşti de Harul dumnezeiesc, îţi vezi din nou neputinţa şi îţi revii. Dacă mi-ai fi spus că pe măsură ce înaintezi eşti mai bine, m-aş fi temut, căci aş fi văzut că ai mândrie. Acum însă, când spui că te vezi pe tine însăţi tot mai rea, eu mă bucur, pentru că văd că eşti bine.

Nu te teme! Cu cât înaintează cineva, cu atât îşi vede mai mult lipsurile şi nedesăvârşirile. Iar aceasta înseamnă sporire.

– Gheronda, nu cumva trebuie să mă nevoiesc fără să mă preocupe faptul dacă m-am îndreptat sau nu? Nu cumva a mă îndrepta ţine de Dumnezeu?

– Da, să te nevoieşti şi să le laşi pe toate în seama lui Dumnezeu, dar să te cercetezi şi pe tine însuţi ca să vezi unde te afli, ce faci. Vezi, medicul caută mai întâi să afle cauza de la care provine febra şi apoi ce medicament să-i dea bolnavului, ca să-i scadă febra. Adică, din clipa în care omul începe să-şi vadă slăbiciunile, trebuie să intre înlăuntrul său neliniştea cea bună, ca să se lupte să le corecteze. Eu mă cercetez pe mine însumi şi văd că am aceste slăbiciuni. îmi urmez nevoinţa şi mă cercetez iarăşi pe mine însumi: „Până ieri aveam slăbiciunile cutare şi cutare. Am tăiat vreuna din ele? Unde mă aflu în ce priveşte acea patimă?”.

Iar apoi îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, fac ce pot, dar ajută-mi Tu ca să mă îndrept, căci singur nu pot.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi si virtuti“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007, p. 24-25


Articole Asemănătoare
364

Iubirea împlinește, completează, adaugă

Ar trebui să ne fie rușine de câte ori în sufletul nostru se ivesc niște răutăți care ne depărtează de „omul de lângă noi”. De fapt, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oameni de peste mări și țări (care ne sunt apropiați și ei), ci trebuie […]

Articole postate de același autor
4920

Împacă-te cu cei ce ți-au greșit înainte de a se sfârși ziua

Încă de mici părinții ne învață să iertăm pe cei care ne greșesc. Chiar și conștiința ne zice că nu trebuie să ne culcăm până nu ne rezolvăm disputele de peste zi, și cum spune și vorba bătrânească, să nu apună soarele peste supărarea voastră. Atunci când trăim în familie, și ne împărțim bunurile pe […]