“Celui care are un țel mai mare decât lumea, lumea nu-i poate face nimic“. Mănăstirea Suruceni și-a serbat ocrotitorul

1004

Nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții celei sfinte, care are felurite măsuri și chipuri de petrecere. (IPS Ierótheos Vlachos)

Miercuri, 6 mai 2020, Mănăstirea Suruceni l-a prăznuit în rugăciune pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care este ocrotitorul așezământul monahal. Sfânta Liturghie a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale. 

Prin sfinții Bisericii Sale, Dumnezeu ne arată că trebuie să supraviețuim lumii acesteia, pentru a viețui cu adevărat în ceea ce va să vină. Sfinții ne arată curajul și îndrăzneala cu care se ia Împărăția Cerurilor. Sfântul Mucenic Gheorghe a fost un adevărat ostaș și mărturisitor al credinței în Hristos, iar credința pe care a dobândit-o i-a dat o asemenea putere, încât a putut birui nu doar vrăjmașii văzuți, dar și pe vrăjmașul nevăzut, care i s-a arătat și sub forma unui balaur. Puterea duhovnicească și credința deosebită l-au ajutat să poată omorî însăși întruchiparea răului. 

„Aidoma tuturor martirilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu a pus nimic mai presus de Hristos. Nici viaţa lui, nici cariera profesională, nici faptul că provenea dintr-o familie cu bun nume, înstărită, nici faptul că era un om inteligent, nimic din toate acestea nu au fost mai importante atunci când a trebuit să îşi dea viaţa, drept jertfă, lui Hristos. Centrul vieţii sale Îl ocupa Hristos, credinţa în El. Nimic nu era mai important decât această credinţă ca expresie a dragostei neţărmurite pe care o manifesta faţă de Hristos”, ne spune PS Ignatie, episcopul Hușilor. 

Voința puternică și credință neclintită că „Viu este Dumnezeu” l-au făcut pe Mucenicul Gheorghe, una dintre cele mai minunate pilde de trăire a credinței. Astfel, să-l cinstim, dar și să-i urmăm dragostea și credința. Să facem din Dumnezeul lui și Dumnezeul nostru. Să punem la temelia vieții noastre „piatra Hristos”, nu ademenirile străine ale vrăjmașului.

Fiecare dintre noi are nevoie de curaj, tărie și lepădare de sine. Urmând calea largă a acestei lumi, nu vom avea putere să înfruntăm ispitele și încercările, după cum spunea și Sfântul Paisie Aghioritul: “Astăzi, pentru ca omul să poată înfrunta greutăţile ce le întâmpină, trebuie să aibă înlăuntrul său pe Hristos, de la Care să ia mângâiere dumnezeiască pen­tru a avea o oarecare lepădare de sine. Altfel, într-o clipă grea ce va face?”

„Sfinții Bisericii reprezintă triumful credinţei asupra puterilor diavolului”, sunt purtătorii biruinței pe care a realizat-o, prin Cruce și Înviere, Domnul Hristos. Nu poate să existe credință adevărată fără biruință asupra răului, întunericului, fricii și necredinței. Să cerem mijlocirea Sfântului Mucenic Gheorghe și a tuturor sfinților, știind că sunt prietenii lui Dumnezeu, urmându-le viețile, dragostea și credinţa. 

Sus să avem inimile!

Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu evlavie un fragment din moaștele Sfântului M. Mc. Gheorghe


Articole postate de același autor