Celebrarea dragostei nu se limitează la o singură zi, ci este pentru veşnicie. Iubirea este o virtute pe care trebuie să o exersăm zilnic în raport cu Dumnezeu şi cu aproapele nostru.
Dragostea trebuie să fie liantul din cadrul cuplurilor căsătorite şi virtutea care ghidează paşii celor care doresc să facă acest drum către Împărăţia Cerurilor având alături persoana iubită prin Taina Nunţii.
Astfel, vă propunem câteva sfaturi pentru a vă transforma viaţa într-un timp continuu de îndrăgostire:
Rugaţi-vă împreună
Rugăciunea vă apropie de Dumnezeu, dar şi unul faţă de altul şi vă va fi mult mai uşor să treceţi peste toate ispitele care vin asupra voastră.
Numai printr-un dialog cu Tatăl Ceresc vă puteţi transforma familia într-o mică biserică, aşa cum o numea atât de frumos Sfântul Ioan Gură de Aur.
Apoi, când veţi avea prunci, cea mai bună lecţie pentru educaţia lor religioasă va fi comportamentul vostru de zi cu zi. Dacă vă vor vedea rugându-vă, vă vor urma exemplul.
Curăţia în căsătorie
Păstraţi-vă curăţia înainte de căsătorie, iar după Taina Nunţii căutaţi să aveţi „patul neîntinat”, aşa cum se menţionează în Sfânta Scriptură.
Să vedeţi în celălalt un templu al Duhului Sfânt şi să nu vă pervertiţi iubirea prin alte porniri nefireşti.
Sfatul Sfântului Apostol Pavel este nepreţuit: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre” (I Corinteni 7, 4-5).
Iertaţi
Atunci când aveţi discuţii în contradictoriu, să urmaţi sfatul Apostolului Pavel: „Soarele să nu apună peste mânia voastră” (Efeseni 4, 26).
Dacă vă veţi cere iertare unul altuia şi nu veţi permite timpului să se aştearnă peste mâhnirea voastră, atunci dragostea va înflori şi va da roade.
Fiţi buni
Fiţi buni unul cu celălalt. Arătând bunătate faţă de soţul/soţia ta armonia din cadrul familiei va creşte şi vei pune fundament bun relaţiei voastre.
În acest sens, Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie și veselie, oriunde s-ar afla.”
Ascultaţi sfaturile patristice
Citiţi sfaturile Sfinţilor Părinţi cu privire la comportamentul în cadrul căsniciei.
Scrierile lor sunt o adevărată comoară, de multe ori nevalorificată. Sfaturile unor sfinţi precum Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Paisie Aghioritul sunt mai actuale ca niciodată.
Mergeţi des la Spovedanie
Căutaţi să vă spovediţi cât mai des, iar ideal ar fi să aveţi acelaşi duhovnic.
Nu uitaţi că legătura cu Dumnezeu vă va ţine vie şi relaţia din cadrul căsătoriei, iar la scaunul spovedaniei primiţi sfaturile necesare pentru a depăşi unele obstacole care apar pe parcursul vieţii.
Petreceţi timp împreună
Petreceţi timp împreună şi comunicaţi eficient. Ascultaţi-vă reciproc necazurile şi bucuriile, pentru că trebuie să fiţi împreună atât în clipele fericite, dar şi în momentele delicate.
Acestea sunt doar câteva dintre modalităţile prin care puteţi transforma fiecare clipă într-o vieţuire plină de iubire.
Să nu uitaţi: nu aveţi nevoie de o zi anume în care să vă manifestaţi iubirea faţă de soţul/soţia voastră, ci această virtute trebuie practicată în fiecare clipă a vieţii.
sursa basilica.ro