Actualitate

Cel mai mare dar – harul divin. Săptămîna Religiei în liceul Meșterul Manole din Sălcuța

3581

Sunt deja douăzeci de ani de când Liceul Teoretic Meşterul Manole din Sălcuța invită oaspeţi pentru a serba hramul instituţiei. În această perioadă se desfăşoară în mod tradiţional o săptămână a religiei iar de zece ani conferinţe religioase care includ în sine concursuri de poezie, eseuri, gazete de perete.

Un aport deosebit în organizarea  evenimentelor legate de predarea religiei în şcoală îl au membrii Asociaţiei Ortodoxe Valeriu Gafencu. De fiecare dată ei descoperă o personalitate creştină. Până la moment ei le-au vorbit colegilor despre Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, părintele Arsenie Papacioc, Alexandru Cristea, Alexei Mateevici, Sfântul Ioa Gură de Aur şi alţii.

În acest an la tradiţionala conferinţă creştină organizatorii au propus spre discuţie tema: Postul şi rugăciunea – aripi către cer. Într-o palpitantă discuţie s-au încins Liuba Pleşca directorul lieului Meşterul Manole, protoiereul Nicolae Jelihovschi, profesor de religie şi invitatul special Mihail Calalb,  profesor universitar.

 Ei au abordat un şir de aspecte ale vieţii creştine cum ar fi indiferentismul  religios, beneficiile postului, puterea rugăciunii, biserica în viaţa omului şi altele. Bunătatea şi milostenia încep de la post, de la reţinere. Dacă o să consumăm tot, cu ce o să ne facem milostenia. Trăirea noastră în societatea aceasta a consumismului cere mult discernământ din partea noastră. Ne sunt date de toate, dar nu toate ne sunt de folos. Şi să nu zicem că bunurile sunt de la Mamona. Sunt de la Domnul, dar care ne-a dat şi libertate de a alege: să avem sau să fim... Împrăștierea și îngreunarea gândurilor, răceala și împietrirea inimii nimicesc rugăciunea celui îmbuibat... Postul educă răbdarea, mare virtute atât de necesară tinerilor  – concluziona domnul profesor.

Vlad SĂRĂTILĂ, jurnalist

 


Articole Asemănătoare
72

Păstraţi-vă curate aşa cum Dumnezeu v-a lăsat…

Cu gândul la Dumnezeu vă port în inimă pe toţi, cu cele mai frumoase nădejdi ce mi-au înflorit în suflet după atâţia ani de suferinţă mare şi fericită. Ce bucurie mai mare poate trăi omul pe această lume, decât aceea de a se simţi în slujba binelui şi a iubirii, conştient de nimicnicia şi păcătoşenia […]

Articole postate de același autor
2224

Sărbătoarea familiei, a dragostei și loialității marcată în oraşul Slobozia

La data de 8 iulie 2016 în oraşul Slobozia a fost marcată ziua familiei, a dragostei și loialității, sărbătoare prilejuită cinstirii sfinţilor cneji Petru şi Fevronia. În Casa de Cultura a fost organizată o seară a familiei, organizată de administrația raionului Slobozia. Protopopul raionului Slobozia, prot. Andrei Danilescu a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul […]