Sfaturi duhovnicești
4251

O spovedanie după care tânjim fiecare…

Ieri, m-ai privit şi m-ai chemat să stau lângă inima ta, fără să-mi spui nimic.  Am pornit apoi, impreună, pe drum de suflet uscat şi ţi-am arătat pajişti arse tânjind după un strop de apă. Le-ai privit cu ochi blanzi, fără să spui nimic, şi sub privirea ta ele s-au înviorat ca atinse de o […]

Sfaturi duhovnicești
6787

Eu de Maica Domnului nu mă las!

O mătuşă de-a mea, Dumnezeu s-o odihnească, era îndemnată de oameni de altă credinţă să treacă la credinţa lor. Şi le-a spus aşa: „Eu de Maica Domnului nu mă las, eu de Biserică nu mă las! Mie-mi place când bate toaca, mie-mi place când se trag clopotele, eu de Maica Domnului nu mă las!” Aşa […]

Sfaturi duhovnicești
5466

Ce ţi-ai dori de la Dumnezeu, ce dar?

Îi rog fierbinte pe toţi oamenii să priveghem cu pocăinţă şi atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii şi se încred în ele mă rog să înţeleagă că din aceasta se arată în ei mândria şi împreună cu ea dulceaţa tulbure a slavei deşarte, în care nu este pocăinţa unui duh […]

Sfaturi duhovnicești
4007

Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele!

Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele! Dacă vreţi să aveţi binecuvântările Mele din belşug, faceţi bine, în locul răului primit!”. Posibil să fie puţin mai greu, dar […]

Tineret
4695

Ce recunoaşte o femeie când se vopseşte?

Împopoţănările de acum sunt o boală relativ nouă, dar veche totodată. Cine se ascunde în spatele aurăriei, decât cel care simte că pe dinăuntru nu are nimic! Eu n-am văzut fete simple şi curate împopoţănându-se. Părintele Vasile Mihoc avea o vorbă pe când noi eram studenţi şi ironiza un pic, şfichiuia pe tantile care se […]

Sfaturi duhovnicești
15194

Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare

Maică, atunci când vedem că o persoană greşeşte cu ceva, cum putem să schimbăm acel lucru? Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Se poate face prin exemplul propriei tale vieţi. Nu se poate realiza niciodată sau foarte rar prin efort, vorbind, […]

Sfaturi duhovnicești
3787

Dumnezeu e întotdeauna dispus a ierta

Suntem atât de puțin pregătiți a crede că Dumnezeu ne va ierta păcatele, oricât de sinceră și de fierbinte ar fi căința noastră. Dumnezeu, din fericire, e nespus mai bun decât noi și e întotdeauna dispus a ierta. Omului însă, prea puțin înclinat prin însăși firea lui căzută a crede în bunătatea altora și prea puțin […]

Sfaturi duhovnicești
4868

Nu câștigi pe om cu asprimea, ci cu bunătatea…

Un priten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a șefilor săi. Acest lucru amenința să-l umilească și să dea impresii gerșite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct și i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă: -Ești bun, sensibil, pașnic, ești mielul lui Dumnezeu. Dar, când cei din jur […]

Sfaturi duhovnicești
4039

Сine nu fuge de necazuri, acela moşteneşte Împărăţia veşnică

Dacă te cuprind necazurile – bucură-te, că atunci tu mergi pe calea cea adevărată. Dar cine nu fuge de necazuri şi le poartă după puterea lui, acela moşteneşte Împărăţia veşnică.   Dacă vrei să te veseleşti cu veselie nespusă, atunci rabdă acele necazuri pe care ţi le trimite Dumnezeu şi nu îţi va părea rău. […]

Sfaturi duhovnicești
3021

Cum vom lupta împotriva întunericului?

Da, spune, diavolul trebuia să dispară şi noi toţi ne-am fi mântuit, susţin cei ce s-au moleşit, dezvinovăţindu-se. Ar trebui să fii mulţumit, omule, că poţi birui un duşman aşa de temut, neîndoios dacă vrei, dar tu cârteşti nemulţumit ca un ostaş somnoros şi trândav. Dacă vrei, cunoşti prilejurile. Veghează, că nu ştii din ce parte […]