Sfaturi duhovnicești
3332

Trufia merge înaintea pierzării

Modestului funcţionar T., care se plânge de prietenul îngâmfat Îmi scrii ce plină de amar ţi-a fost învierea din acest an. Ce s-a întâmplat? Prietenul tău cel mai apropiat a dobândit o poziţie înaltă. De acest lucru te-ai bucurat la început. N-au trecut însă nici câteva săptămâni, că prietenul a început să se înstrăineze de […]

Sfaturi duhovnicești
7370

Maica Siluana: „Referendumul a fost o sită. A avut loc o cernere…”

Suntem peste trei milioane de inimi îndurerate – o durere întemeiată, pe care nimeni dintre semeni nu ne-o poate alina. Numai Dumnezeu Care vrea s-o trăim ca pe o durere de naștere. Acum avem urgentă nevoie să nu fugim de această durere drogându-ne cu ură, judecată, revoltă, vorbire de rău. Cel mai ispititor drog acum este ura, […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
352

Dragostea adevărată vindecă sufletul

Dragostea niciodată nu se sfârşeşte. Chiar dacă se adresează la mai mulţi, nu se împuţinează. Bătrânul Epifanie zicea: „Dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra celei dintâi rămâne întreagă şi nu se micşorează deloc. Şi, fiecare nouă lumânare, are aceeaşi flacără ca şi precedentele”. Când Harul lucrează […]

Sfaturi duhovnicești
69

Nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea complicăm viaţa

Să urmărim un rezultat, o înnobilare sufletească. Fără înnobilare sufletească, degeaba ne numărăm zilele de post. Bineînțeles că nu-i vorba de zilele de post pe care trebuie să le ţină toată lumea, toţi creştinii: miercurea şi vinerea, plus posturile Bisericii, ci mă gândesc la un post special pe care l-ar face cineva. Degeaba-şi numără zilele […]

Sfaturi duhovnicești
215

Neam boicotat

Cifrele sunt limpezi și fiecare le va folosi pentru a argumenta în felul ce-i convine. Am văzut deja reacția unor vectori de imagine aplaudând cu o mână și cu cealaltă postând pe facebook, sursa cea mai de preț a diseminării unei manipulări vrednice pentru o cauză politică adevărată. Ne-am testat și am ieșit pozitiv la […]

Sfaturi duhovnicești
12332

„Smereşte-te şi vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă…”

„Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfătează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.” „Tu zici: „Cutare e un criminal […]

Sfaturi duhovnicești
5405

Adevărata frică de Dumnezeu – frica să nu-L pierzi pe Dumnezeu

Dacă vine harul acesta la începutul vieţii, se pierde – fiindcă omul nu ştie să trăiască fără păcat, şi nu ştie să nu-l piardă. Dar dacă continuă educaţia sfântă a omului, revine harul. Dar totuşi sufletul îl simte de aşa o gingăşie, încât te apucă o groază cum să nu-l pierzi. Şi frica aceea care […]

Sfaturi duhovnicești
90

Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va […]

Sfaturi duhovnicești
303

Dacă dragostea nu este un sentiment, atunci ce este?

Dumnezeu! Asta este! Cu adevărat. Și când iubești, adu-L pe Dumnezeu în iubirea ta. Pentru că așa este omul, el nu este numai eu și tu. Omul este eu, tu și El, Dumnezeu. Sau eu, Tu, Doamne și el. Sau eu, Tu Doamne și ea. Asta este omul! Și dacă nu simțim că dragostea este […]