Sfaturi duhovnicești
682

Metaniile înseamnă rugăciune şi ajuta mai mult decât toate celelalte nevoinţe duhovniceşti

 Gheronda, vă doare trupul? – Nu, pentru că fac… gimnastică duhovnicească. – Adică? – Metanii, binecuvântată! Vezi, mirenii au gimnastica suedeză, iar monahii metaniile. Mirenii, prin gimnastică, îşi fac trupurile sănătoase, iar monahii, prin metanii, îşi fac şi sufletele şi trupurile şi mai sănătoase. Sărmanii mireni nu ştiu cât ajută metaniile, nu numai la sănătatea […]

Sfaturi duhovnicești
85

Ce înseamnă cuvintele „ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”?

Un mod simplu de a înţelege „ţine-ţi mintea în iad  şi nu deznădăjdui” este următorul: Ce este iadul? Iadul este locul din care Dumnezeu lipseşte. Astfel, dacă atunci când trecem prin încercările şi greutăţile vieţii, ne socotim vrednici de aceste suferinţe şi poate de unele şi mai mari, chiar şi de iad, ni se va da […]

Sfaturi duhovnicești
9063

Cu cât mai mult tace Dumnezeu, cu atât este mai prezent

Mă obsedează faptul că multă lume este îndurerată, că oamenii au necazuri, dureri probleme, strâmtorări. Omul are necazuri și de la cei din jurul lui, și de la întâmplări ale vieții, dar și de la sine însuși. Unii se luptă cu bolile, iar unii cu diavolul față către față. Există multă suferință, multă durere! Îngăduiți-mi […]

Sfaturi duhovnicești
321

Rugăciunea poate aduce o formă mai înaltă de cunoaştere

Dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem […]

Sfaturi duhovnicești
7462

„Dacă nu aş fi trecut prin suferinţă, nu m-aş fi întors…”

În viata fiecărui om exista niște încercări fata de care se manifesta o atitudine nu tocmai pozitiva.Dat fiind, probabil, natura suferinței, care nu este deloc una plăcută sau dorita. Ca cine, in mod natural ar dori sa sufere de vreo boala sau sa aibă parte de necazuri de tot felul? În viața însă, se întâmplă […]

Sfaturi duhovnicești
7760

Cum să înţelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav?

Acum sunt puţini „stareţi” [„bătrâni iscusiţi”] care să cunoască iubirea Domnului pentru noi şi să cunoască lup­ta cu vrăjmaşii şi că, pentru a-i birui, e nevoie de smerenia lui Hristos. Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul, se chinuie mult. În primul an după […]

Sfaturi duhovnicești
25906

Rugăciunea lui Iisus e un medicament pentru suflet

“Voi vă rugați de Dumnezeu să vă dea una sau alta, să vă împlinească o dorință, iar El se roagă de noi să ne schimbăm purtările. Adică purtarea rea, negativă, s-o schimbăm cu virtutea, cu faptele bune. Judecați și voi, care de cine să asculte mai întâi? Noi de Dumnezeu, sau Dumnezeu de noi?!…“ Spunea […]

Sfaturi duhovnicești
4868

Să nu faceţi o rugăciune de rutină

Aş vrea să nu încetaţi să vă rugaţi. Aş vrea să înţelegeţi că dacă există vreo protecţie care se întinde peste societatea umană, peste ţara noastră, aceasta este puterea rugăciunii. Să nu faceţi o rugăciune de rutină! Puneţi-vă în mişcare inima, umpleţi-va de fiorul rugăciunii. Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră se roagă. Şi eu […]

Sfaturi duhovnicești
5685

Iată, începe să adie a post!

In ziua de astăzi începe Triodul. Iată, începe să adie a post! Trebuie să ne pregătim de întâmpinarea lui – şi nu doar de întâmpinare, ci mai ales pentru scopul în vederea căruia a fost rânduit Postul: pentru pocăinţă şi îndreptarea vieţii celei neîndreptate. Şi iată că auziţi cântarea umilicioasă: „uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de […]

Sfaturi duhovnicești
248

Începe perioada triodului: “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!”

În săptămâna care urmează Duminicii Vamesului şi a Fariseului (18 februarie – 24 februarie) nu se posteşte miercurea şi vinerea. Săptămâna care urmează Duminicii Fiului Risipitor este una obişnuita, se posteşte miercurea şi vinerea. După Duminica Infricoşatoarei Judecaţi, nu se mai consumă carne, ci doar peşte, ouă şi produse lactate. Duminica izgonirii lui Adam din rai […]