Predici
1803

Crucea – „Nebunie” şi „Putere” – Predică la Înălţarea Cinstitei Cruci

Fraţilor, „cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18). Sărbătoare a crucii, iubiţii mei. Prăznuim acel eveniment istoric când Sfânta Elena s-a dus la Sfintele Locuri, a săpat adânc în locul Căpăţânii şi a aflat Cinstita Cruce, şi pentru că astăzi […]

Predici
157

Predică la Naşterea Maicii Domnului

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin. Orice cuvânt am spune ca să tâlcuim într-un fel sau altul Naşterea Maicii Domnului, ar fi prea puţin. Nici Privegherea de aseară, care a durat suficient de mult, nici slujba în sine nu fac altceva decât să ne întărească gândul că în taina lui […]

Predici
5277

O taină, un crin pe care nu trebuie să îl atingem, trebuie doar să ne bucurăm, de mireasma pe care o răspândeşte împrejur

„De Tine se bucură toată făptura ceea ce ești plină de dar”  Iubiţi frați și surori întru Hristos, Dacă pentru noi creștinii, orice sărbătoare ortodoxă este un prilej de bucurie, cu atât mai mult Naşterea Maicii Domnului, care în limbaj popular se cheamă şi Sfânta Mărie Mică. În cultul Bisericii Ortodoxe, Nașterea Maicii Domnului este […]

Predici
4582

Predică la Duminica a XIII-a după Rusalii: Via lui Dumnezeu

Veniţi, iubiţilor, veniţi să vă arăt o vie aleasă. N-a fost aşa dintru început. A fost un loc necultivat. A fost un ogor înţelenit. Era plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini şi de şerpi. Nimeni nu avusese grijă de el. Nimeni nu luase aminte la el. Dar cineva a luat aminte la el. […]

Predici
4480

Depravarea moravurilor: Predica Mitropolitului Augustin la Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul

„În vremea aceea…”. Aşa începe, iubiţii mei, Evanghelia pe care aţi auzit-o, ca aproape toate citirile evanghelice.           Expresia „În vremea aceea” îndată ce o aud unii, îşi bat joc – poate aţi auzit şi voi asta – şi zic cu dispreţ „În vremea aceea!… ”, în sensul că Evanghelia s-a învechit deja, este antică, […]

Predici
2522

Tânărul cel bogat – Predică la Duminica a XII – a după Rusalii

Si iata venind un tanar la El, I-a zis: “Invatatorule bune, ce sa fac pentru ca sa mostenesc viata de veci?” (Matei 19, 16) “Unii il defaima pe tinarul acesta, spunind ca era viclean si rau, ca a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu insa nu voi sta la indoiala sa spun ca era […]

Predici
229

Predica Mitropolitului Augustin la Adormirea Maicii Domnului: lumea nu are nevoie de femei moderne, ci de Marte şi Marii

O Gospodină şi misionară  “Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte”  (Luca 10, 41 – 42) Astăzi, iubiţii mei, în toate bisericile Ortodoxiei se prăznuieşte Adormirea Născătoarei de Dumnezeu şi se citeşte Evanghelia pe care aţi auzit-o. În aceasta, Evanghelistul Luca descrie în culori vii un episod din viaţa […]

Predici
4415

Predica Sfântului Nicolae Velimirovici la Duminica a X-a după Rusalii

În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam […]

Predici
194

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului – Predica Mitropolitului Augustin de Florina

Ascultare faţă de voia lui Dumnezeu „Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17, 5). Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. […]

Predici